Într-un interviu acordat agenţiei Reuters, mijlocaşul brazilian Juninho Pernambucano, autorul unei reuşite superbe în meciul cu Steaua, şi-a exprimat încîntarea de a fi ajuns în 7 ani unul dintre cei mai exponenţiali fotbalişti ai lui Olympique Lyon, dar şi intenţia de a rămîne în istoria campioanei Franţei cu 100 de goluri marcate.
"Scriu o mică pagină din istoria acestui club şi mă bucură acest fapt. Sînt de 7 ani la Lyon şi am avut atît urcuşuri, cît şi coborîşuri. Primele două sezoane în Franţa au fost foarte grele, însă cu timpul m-am acomodat mult mai bine. Recunosc că am vrut să părăsesc acest club în 2007, după ce am trăit dezamăgirea eliminării din sferturile Ligii Campionilor. Dar am rămas, iar acum mi-aş dori să ating cota 100 de goluri marcate pentru OL. Ar fi o cifră frumoasă", a spus specialistul lui Lyon în executarea loviturilor libere.
Juninho a mai spus că se simte, la 33 de ani, în cea mai bună formă a carierei sale:
"Am mici dureri la genunchiul drept, dar ştiu să mă protejez cînd trebuie. Simt că acesta poate fi cel mai bun sezon din întreaga mea carieră".
International • Liga Campionilor • OLYMPIQUE LYON - STEAUA 2-0
Juninho: "Simt că poate fi cel mai bun sezon din întreaga mea carieră"
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 06 noiembrie 2008
{{text}}