Fotbal   •   Liga 1   •   FC ARGEŞ - FARUL 3-0

S-au cocoţat pe 5!

Articol de Cristian Marinescu   —  duminică, 09 noiembrie 2008

Piteştenii au făcut spectacol cu Farul şi au ajuns în zona UEFA a clasamentului



FC Argeş e senzaţia turului în Liga I! Plus 3-ul de la "adevăr" şi parcursul din care străluceşte victoria cu 3-1 din Giuleşti au fost confirmate ieri de o nouă prestaţie entuziasmantă, cu trei goluri şi alte ocazii mari, oprite de George Curcă, unul dintre puţinii constănţeni care au pus umărul la stăvilirea diferenţei de scor. Cu Matei, Alibec, Fatai şi Bubuleandra, Ion Marin a fost atenţionat că are de suportat dezastre precum cel din Trivale pînă la reconstrucţia Farului.



Trupa lui "Săpăligă" a rezistat pînă în minutul 9, la golul lui Mircea Stan (9). Lecţia apărare-contraatac picase, iar "rechinii", fără un plan B, nici nu au mai fost în stare să improvizeze. Argeşenii s-au prins pînă la urmă că sînt excesiv de prudenţi în faţa unei echipe moarte şi au mai lovit de două ori, prin Năstăsie şi Bălaşa, interval în care Farul nu s-a apropiat măcar de poarta adversă! Încă un foc de avertisment, un semn că "rechinii" au nevoie de tuburi de oxigen ca să mai respire şi la anul în apele Ligii I.



Lăcustă are fractură!

Ionuţ Badea a fost forţat să efectueze prima modificare după doar un sfert de oră, din cauza unei accidentări grave a lui Dan Lăcustă. Fundaşul central în vîrstă de 32 de ani a ajuns la spital şi e suspect de fractură de metatarsiene. În locul său a intrat Valentin Stan.



"Pregătesc bonusul de un milion de euro pentru Ionuţ Badea! I-am promis că-i dau banii ăştia dacă terminăm pe primele două locuri şi ne apropiem de obiectiv!"

CORNEL PENESCU, patron FC Argeş

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.