Tenis

Regina

Articol de Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Venus Willims s-a impus în finala ultimului turneu al circuitului WTA

Venus Williams e campioana Campioanelor, după ce a învins-o în finala de la Doha pe Vera Zvonareva cu 6-7(5), 6-0, 6-2. :)

A fost un ultim act în care s-au întîlnit cele mai bune jucătoare din această săptămînă, chiar dacă locurile lor în ierarhia mondială le-au ataşat etichetele de favorită şapte pentru americancă şi opt pentru rusoaică. Patru meciuri cîştigaseră  de fiecare cele două sportive pînă în finală. Una avea să se oprească la această bornă şi aceea a fost emotiva Vera Zvonareva, chiar dacă începutul finalei părea să dea kilometrajul peste cap în favoarea rusoaicei. Zvonareva s-a ţinut de Venus Williams în primul set pînă la tie-break, unde a derapat puţin fiind condusă cu 1-5, dar a revenit şi s-a impus cu ajutorul fileului la 5.

Venus Williams, învingătoare în 2008 la Wimbledon, n-a lăsat lucrurile aşa. A luat rapid setul al doilea cu un grăitor 6-0. Şi-a adus apoi titlul cu un 6-3 izbăvitor. "Sînt foarte încîntată. Amîndouă am luptat din răsputeri, ne doream din tot sufletul să triumfăm. Mă bucur că pînă la urmă eu am învins", a spus Venus. Primul trofeu pentru americancă la a treia participare la Turneul Campioanelor. Pentru cele cinci victorii consecutive, Williams va încasa 1,34 milioane de dolari.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.