Rapidiştii au fost plătiţi cît să nu-şi depună memorii, iar din bani li s-au mai scăzut şi alte cheltuieli
Giuleştenilor li s-a promis că săptămîna viitoare îşi vor primi şi salariile pe luna octombrie, după ce banii pe septembrie i-au luat joi, cu întîrzieri între o lună şi două luni. "Vom ajunge cu plăţile la zi!", le-au făgăduit şefii.
Pînă atunci, alb-vişiniii au avut parte de surprize. "Ni s-au scăzut chiriile şi facturile telefonice din sumele care ne erau datorate", au povestit jucătorii, care fac haz de necaz: "Bine măcar că au început să ne dea banii, că săptămîna trecută ne împrumutam de la părinţi sau alte rude ca să avem bani de benzină, să ajungem la antrenament. Dacă mai continuam aşa, am fi ajuns să plecăm spre Pro Rapid cu pacheţele cu mîncare în genţi". :S Fotbaliştii au luat ultima oară prime după victoria cu Dinamo (2-1), din august, şi nu au alte bonusuri pînă nu ajung în primele 5 locuri.
Sînt şi la zi!
Nu toţi jucătorii au luat bani joi! Asta pentru că o parte dintre ei nu aveau restanţe de recuperat de la club. "Nu toţi aveau aceeaşi dată scadentă în contracte, de aceea unii fotbalişti au primit banii mai devreme, pentru că-şi puteau depune memorii înaintea celorlalţi", a explicat o sursă din club. Brazilianul Julio Cesar e unul dintre cei aflaţi în această situaţie.
Copos a dat banii
Sumele pe care Rapidul le-a plătit joi fotbaliştilor provin de la George Copos. "E bine că el a înţeles să facă acest gest, chiar dacă e doar o soluţie de moment", crede Alexandru Bunea, fost membru al CA. "Nu mai contează de unde sînt banii, important e că s-au plătit şi că vin dintr-o sursă legală", a comentat Constantin Toma, preşedintele Consiliului de Administraţie.
Fotbal • Liga 1 • U CRAIOVA - RAPID, AZI, ORA 19:00, Video pe GSPTV şi liveTEXT pe gsp.ro
Taxaţi
Articol de Remus Răureanu — sâmbătă, 15 noiembrie 2008
{{text}}