Fotbal   •   Liga 1   •   ETAPA A XV-A

U. Craiova - Rapid 0-0, urmăreşte aici cele mai tari faze VIDEO

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 15 noiembrie 2008

După înfrîngerea categorică din Cupa României, Universitatea întâlnea pe Rapid în primul derby al etapei.



Universitatea şi Rapid au remizat, scor 0-0. Sezonul trecut, giuleştenii au reuşit să cîştige 4 dintre cele 6 puncte puse în joc în meciurile directe, iar partida de la Craiova s-a încheiat la egalitate, 1-1.Giuleştenii nu au putut conta pe serviciile lui Claudio Mejolaro "Pitbull" şi Marius Constantin, accidentaţi, dar se bazau pe revenirea lui Bozovici. Acesta a avut însă o evoluţie ştearsă, ca de altfel întreaga echipă a giuleştenilor. Singurele ocazii i-au avut în prim plan pe Cesinha, care a ţintit bara şi pe Răduţă, care a trimis peste poarta din numai 6 metri. Giuleştenii au marcat un gol prin Andrade dar golul a fost anulat pe motiv de offsaid.



De cealaltă parte, Costea a ratat exasperant  şi a fost fluierat de unii suporteri atunci cînd a fost schimbat. Craiovenii au dominat teritorial meciul dar nu au putut profita de numeroasele erori din defensiva giuleşteană. La final a fost 0-0, un rezultat care ar trebui să le mulţumească pe ambele echipe.



Partida a fost live TEXT pe GSP.RO. Click aici pentru a vedea comentariul live TEXT.



Acţiune frumoasă construită de craioveni, fără rezultat pe tabelă însă





Maftei intervine perfect la Costea





Costea rămîne din nou singur cu Andrade, dar este oprit iarăşi





Costea ratează din nou








Baird se distrează cu apărarea rapidistă iar Costea ratează din nou





Prima mare ocazie pentru Rapid, Cesinha tinteste bara





Ratare a lui Baird





Raduta trimite putin peste poarta din numai 6 metri






Spadacio rateaza si el o buna ocazie pentru Rapid





Gol anulat Rapidului

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.