Aproximativ 30 de suporteri ai Stelei au fost reţinuţi şi conduşi sâmbătă seară la secţia de Poliţie numărul 22, după incidentele provocate în timpul jocului cu FC Timişoara, a declarat, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru.
"Pentru incidentele din interiorul stadionului, dar şi pentru cele din afară, circa 30 de suporteri ai Stelei au fost conduşi la Secţia 22 de Poliţie pentru identificare şi stabilirea vinovăţiei. Am fost nevoiţi să folosim gaze lacrimogene atât la Peluza Sud, cât şi în apropierea stadionului pentru a stopa incidentele", a precizat Militaru.
La începutul partidei, suporterii Stelei de la Peluza Nord au aprins mai multe torţe, deşi introducerea lor pe stadion este interzisă. Oamenii de pază le-au cerut acestora sa înceteze, însă fără sorţi de izbândă, astfel că au intervenit în forţă.
În urma ciocnirilor, un suporter a fost reţinut, fiind scos în afara stadionului, un altul a leşinat şi a fost dus la salvare, iar un suporter s-a ales cu nasul spart. Arbitrul Cristian Balaj a fost nevoit să întrerupă partida timp de câteva secunde pentru a permite medicilor să îl transporte pe tânărul leşinat la ambulanţă.
Imediat după acest incident, întreg stadionul a scandat injurii la adresa patronului Stelei, Gigi Becali, şi a şefului de la firma de securitate, Cătălin Zmărăndescu, în ciuda faptului că de la staţia de amplificare a stadionului crainicul făcea un apel la fani pentru a înceta incidentele.
În minutul 20, şi în Peluza Sud au început incidente destul de serioase, după ce fanii aflaţi pe rândurile superioare au aruncat cu scaune spre jandarmii comasaţi în apropiere. Forţele de ordine au intervenit pentru a calma spiritele, apelând la gaze lacrimogene.
Spiritele s-au calmat spre finalul primei reprize, atunci când jandarmii şi bodyguarzii de la firma de securitate au reuşit să îi oprească pe suporteri şi să îi disperseze, însă aceştia au continuat să scandeze împotriva patronului echipei.
La pauză, majoritatea suporterilor de la Peluza Nord a părăsit stadionul, însă câţiva fani mai turbulenţi s-au îndreptat spre parcarea din spatele tribunei oficiale, unde au dat foc unui banner şi au vandalizat mai multe maşini. De asemenea, au aruncat cu pietre spre jandarmi şi jurnalişti, fără să lovească serios pe cineva.
Jandarmii au fost nevoiţi să intervină şi au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa suporterii, iar în cele din urmă au reuşit să îi reţină pe o parte dintre ei pentru a-i duce la Poliţie în vederea identificării.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}