Sporturi   •   Olimpiada 2008   •   PEDEAPSĂ

Bărbat condamnat la 30 de luni de închisoare pentru că a revândut peste 500 de tichete

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 16 noiembrie 2008

Un bărbat a fost condamnat de Tribunalul Popula al Districului Xicheng din Beijing la 30 de luni de închisoare şi a primit o amendă de 52.600 de euro, după ce a revândut peste 500 de tichete la Jocurile Olimpice din 2008, informează cotidianul Marca.



Cel care a fost condamnat are 41 de ani şi se numeşte He. Acesta a cumpăraz biltele de la două companii din Beijing şi Canton la preţuri cuprinse între 50 şi 60 de euro. He a mai rezervat şi 527 de tichete în valoare de 26.580 de euro prin sistemul electronic, afişând astfel 2.500 de identităţi obţinute ilegal.



Poliţia l-a arestat pe He pe 13 mai, cu trei luni înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Beijing. Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Beijing a avertizat în mai multe rânduri că revinderea biletelor sau a altor produse care au legătură cu această competiţie, pentru a obţine venituri ilegale, va aduce cu sine sancţiuni aspre. 



Cu toate măsurile luate şi avertismentele făcute, pe timpul JO 2008 biletele s-au vândut la negru. Un tichet pentru grandioasa ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing a fost vândut la negru şi cu 10.000 de dolari, chiar dacă autorităţile chineze au anunţat amenzi usturătoare pentru cei care vor încerca să comercializeze biletele la suprapreţ.

Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.