International   •   Campionate   •   GUARDIOLA ÎŞI PUNE JUCĂTORII SĂ SEMNEZE CONDICA DE PREZENŢĂ

800 de euro amendă dacă refuzi autografe

Articol de Andrei Niculescu   —  vineri, 21 noiembrie 2008

Noul regulament intern la Barcelona prevede o amendă tot de 800 de euro pentru cei care evită să discute cu presa





Despre Pep Guardiola şi metodele sale s-ar putea scrie un ziar întreg. Despre cum a reuşit un antrenor tînăr, chiar foarte tînăr la 37 de ani pentru un club ca FC Barcelona, să schimbe dinamica negativă în care intrase clubul catalan în ultimul sezon sub comanda lui Rijkaard. De la cele 14 ore petrecute zilnic la club, trecînd prin controlul strict al alimentaţiei fiecărui jucător, la studiul extrem de temeinic al adversarilor, la filmarea propriilor şedinţe de pregătire, pînă la exersarea fazelor fixe chiar în dimineaţa partidelor, toate acestea, plus multe altele, dovedesc că, atunci cînd pui pasiune în ceea ce faci, aparenta lipsă de experienţă poate fi compensată, iar respectul jucătorilor va fi repede cîştigat.



Messi pontează ca la uzină


Ultimul exemplu, noul regulament de ordine interioară impus jucătorilor. Aprobat de toată lumea şi intrat în vigoare. Multe elemente inedite se regăsesc în acest cod intern de conduită. Poate cea mai inedită regulă este aceea că fiecare jucător trebuie să ponteze atunci cînd intră în sediul clubului. Se vede astfel ora sosirii fiecăruia. Măsura nu-i inutilă, pentru că fiecare fotbalist are obligativitatea de a fi la club cu cel mult 55 de minute înaintea orei oficiale de începere a antrenamentului. :O Guardiola s-a justificat astfel: "În ţara asta, toţi cei care muncesc procedează aşa. Fotbaliştii muncesc şi ei, sînt mult mai bine plătiţi, de ce ar trebui să fie trataţi altfel?"



Amenzi între 500 şi 6000 de euro

Trecînd la amenzi, să notăm că ele oscilează între 500 de euro pentru fiecare minut de întîrziere şi 6000 de euro pentru lipsa nemotivată de la antrenament. Pare puţin într-un lot în care salariul minim e de 800.000 de euro, dar, scrie "Sport", "nimănui, nici chiar lui Messi, Eto'o sau Henry, cei mai bine plătiţi, nu le convine să fie daţi exemplu negativ în faţa grupului". ;)



800 de euro costă refuzul de a semna autografe fanilor care le solicită. Tot 800 de euro costă şi ocolirea zonei mixte la terminarea partidelor, unde există obligativitatea acordării măcar a unei declaraţii, evident dacă ea e solicitată. Şi, nu în ultimul rînd, cu 2000 de euro e penalizat un jucător care, căutat fiind de antrenori, nu e acasă la miezul nopţii. La acest ultim aspect merită menţionată noutatea introdusă de Guardiola la meciurile de acasă: fotbaliştii vin dimineaţă, iau micul dejun, fac un antrenament unde se exersează mai ales fazele fixe, manîncă de prînz şi pleacă fiecare la casa lui, urmînd a reveni la stadion cu o oră şi jumătate înainte de meci.



Real Madrid visează la Ancelotti, Arşavin şi Zarate

În plină criză de rezultate, la Real Madrid se lucrează pentru întărirea lotului. Deşi Schuster a fost confirmat, "Marca" scrie că şefii madrilenilor negociază intens cu Milan pentru eliberarea lui Carlo Ancelotti, dorit ca antrenor de la 1 ianuarie. În locul lui Ancelotti, la Milan ar veni Frank Rijkaard, una din obsesiile lui Berlusconi.



În privinţa jucătorilor, Arşavin pare favorit. Cel puţin aşa afirmă impresarul fotbalistului de la Zenit: "Real Madrid e clubul cel mai bine plasat în lupta pentru Arşavin". "Marca", în numărul său de ieri, scrie şi că pentru înlocuirea accidentatului Van Nistelrooy, Real s-a orientat către Zarate, atacantul argentinian de 22 de ani al lui Lazio, cu 7 goluri în 12 etape, extrem de util întrucît poate juca şi Liga Campionilor. Preţul său, undeva în jur de 17 milioane de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.