Ultimul meci al Universităţii pe stadionul "Ion Moina" a fost dezolant
Stadionul Oraşului, cum se numea în 1911, a fost inaugurat fastuos cu o victorie la scor, 8-1, a selecţionatei Clujului împotriva turcilor de la Galatasaray. În 1961, arena a căpătat forma potcoavei, şi ieri, în praful primelor cărămizi doborîte de excavatoare, legendarul "Ion Moina" a găzduit ultimul joc oficial, "U" Cluj - Mureşul Deva. :(
Imaginea cutremurătoare a tribunei a doua, demolată deja pe jumătate, i-a împietrit pînă şi pe jucătorii celor două formaţii, care au oferit un joc anost, lipsit de ritm, spectaculozitate şi, în concluzie, de goluri. Astfel, atenţia s-a îndreptat spre peluză, pe care fanii Universităţii au părăsit-o în minutul 7, după o ploaie de role de hîrtie, lăsînd doar un mesaj sugestiv: "Vă prezentăm ultima apariţie pe templul sportului clujean". Suporterii s-au înghesuit la tribuna I de unde au scandat permanent: "Ion Moina e casa noastră". Nemulţumiţi de evoluţia favoriţilor, fanii clujeni au avut totuşi puterea să însoţească cu "ole-uri" ultimele pase ale jucătorilor Universităţii pe actualul stadion. Meciul s-a încheiat în scandările tribunelor: "La revedere, Ion Moina, la revedere". :S
Gheorghe Barbu, antrenor Mureşul Deva
"Cînd va avea noul stadion, «U» va fi iar prima echipă a Clujului"
Suvenire de pe "Moina"
La finalul meciului mai mulţi suporteri ai Universităţii au vrut să rămînă cu o amintire de pe stadionul "Ion Moina". Dacă unii dintre ei s-au mulţumit să se fotografieze în tribunele arenei, alţii şi-au păstrat ca amintire cărămizi şi pietre de pe stadion. Suporterii mai îndrăzneţi au rupt chiar şi scaune, pe care le-au putut lua acasă doar după ce au primit acceptul conducerii clubului Universitatea.
"De ce să plec?"
La finalul meciului de ieri, care a consemnat a cincea remiză din tot atîtea partide, de la instalarea lui Gică Mihali în funcţia de antrenor principal, fanii "şepcilor roşii" i-au cerut demisia tehnicianului. "De ce să plec? Ştiu că am muncit pentru echipa asta. Să plec pentru că nu reuşim să dăm gol? Poate am eu ghinion. Mai este o etapă, după care se va trage linie", a spus Mihali.
Fotbal • Liga 2 • "U" CLUJ - MUREŞUL DEVA 0-0
Sfîrşit trist
Articol de Marius Tuhuţ — duminică, 23 noiembrie 2008
{{text}}