Curcă a fost providenţial la Mediaş, salvînd toate cele 3 puncte pentru constănţeni
În ciuda frigului, meciul de la Mediaş a fost unul extrem de animat. Zona de clasament unde-şi fac veacul cele două echipe e una tropicală. ;) Gaz Metan a ratat prima ocazie a meciului cînd Prodan a scăpat singur, iar şutul său a fost blocat in extremis de Curcă (10).
Farul a ripostat prin Voiculeţ, însă "bomba" trimisă de acesta l-a nimerit pe Băcilă (11). 13 minute mai tîrziu, Farul avea să dea lovitura: corner de pe stînga, Lucian Pîrvu a apărut nemarcat în 8 metri şi a pus latul pentru 0-1.
Mediaşul n-a aruncat prosopul, dar Curcă a făcut minuni la şuturile lui Boaru (27) şi Prodan (38). Goalkeeperul Farului a fost învins numai de "torpila" la vinclu a lui Curtean, însă Balaj fluierase deja un fault la Dudiţă, nelăsînd avantaj. Curtean şi-a încercat norocul şi din lovitura liberă ce a urmat, nimerind transversala (41). Şi în partea a doua a meciului, Curcă a fost pe fază. Eric (53, 72) şi Prodan (57) n-au reuşit să-l învingă din situaţii foarte bune.
Pustai contestat
Antrenorul medieşenilor, Cristi Pustai, a fost huiduit în momentul în care l-a schimbat pe Falemi cu Grillo. "A fost o mutare tactică. Am vrut să risc şi să joc cu trei fundaşi, astfel că l-am sacrificat pe Falemi", a explicat tehnicianul, căruia o parte dintre fani i-au cerut demisia la finalul partidei.Vezi cele mai importante faze ale partidei (video)
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}