Liga 1

Banii vorbesc

Articol de Dana Surulescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Atacarea titlului depinde de cîţi bani vor investi la club autorităţile locale!

După ultima etapă, Marian Iancu va lansa o nouă invitaţie autorităţilor locale de a deveni acţionari la Poli. În funcţie de răspunsul acestora, BKP va decide sub ce formă va continua investiţiile la Poli. "Contează foarte mult ca şi Consiliul Judeţean şi Consiliul Local să vină ca acţionari şi obigatoriu să vedem proiectul  pentru noul stadion, cine îl va finanţa, cînd va fi gata. Altfel, nu are nici un rost să continuăm investiţiile la nivelul ăsta. O maşină poate merge cu 300 de km/h sau cu 5 km/h", a spus Iancu. Reprezentanţii autorităţilor locale au refuzat în iarna trecută prima propunere a lui Iancu de a deveni acţionari, optînd pentru o sponsorizare, iar situaţia are, se pare, şanse destul de mici să se schimbe.

"Noi avem deja un contract de finanţare de 2,5 milioane de euro pe an cu clubul, acesta este în vigoare, e votat în Consiliul Local pentru trei ani. E greu de modificat, şi pentru acestă sponsorizare ne-am bătut. Mi-e greu să anticipez o asociere propriu-zisă, ca acţionari", a spus viceprimarul Adrian Orza.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Ostaficiuc a fost  mai reţinut: "Nu pot să mă pronunţ acum. Am fost mereu adepţii unei colaborări cu clubul. În ce termeni? Rămîne de văzut, o să analizăm în iarnă".

Miza pe stadion
Dacă în privinţa asocierii cu clubul lucrurile sînt destul de complicate pentru autorităţi, în privinţa refacerii infrastructurii, oficialităţile sînt mai deschise. "Infrastructura merită pusă în discuţie, ar trebui o colaborare, poate să se intre într-o asociere în privinţa asta. Stadionul aparţine de Consiliul Judeţean, dar poate într-o formă de parteneriat public privat am putea interveni  şi noi, Consiliul Local şi investitorii de la Poli. Am putea să modernizăm infrastructura împreună", a spus viceprimarul Adrian Orza.

Plătesc din gros
În cazul în care BKP ar decide să nu mai investească la acelaşi nivel la echipă, iar Poli nu ar mai continua la nivel de performanţă, finanţarea de 2,5 milioane de euro pe an, din partea Consiliului Local, s-ar putea diminua şi ea. "Contractul de finanţare pe care Consiliul Local îl are cu clubul e legat tocmai de performanţă, de participarea în Cupele Europene. Noi am dat anul acesta 2,5 milioane de euro, care cred că au ajutat mult clubul, e aproape jumătate din bugetul echipei. Dar în condiţiile în care nu ar mai exista performanţă, probabil s-ar diminua şi sumele", a spus viceprimarul Adrian Orza.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.