International   •   Preliminarii CM 2010   •   SPANIA

Villar reales preşedinte al Federaţiei spaniole

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 24 noiembrie 2008

Actualul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), Angel Maria Villar, a fost ales pentru a şasea oară consecutiv în funcţia de preşedinte al forului, fiind şi unicul candidat pentru postul respectiv, informează ediţia online a Marca.



Villar a primit 144 de voturi din 165 pentru realegerea lui, restul fiind abţineri sau voturi anulate, niciun vot împotriva. Întreaga procedură, care a prevăzut şi prezentarea obiectivelor, a durat mai puţin de două ore, iar Angel Maria Villar va rămâne în funcţie încă 4 ani, fiind preşedinte al RFEF din 1988.



Dintre oficialii care nu au participat la întâlnire s-au numărat antrenorul lui FC Barcelona, Josep Guardiola, şi preşedintele lui Real Madrid, Ramon Calderon.



Presa spaniolă notează că Angel Maria Villar a fost felicitat de preşedintele Comitetului Olimpic Spaniol, Alejandro Blanco, apoi a susţinut un discurs în care a mulţumit pentru sprijinul care i-a fost acordat, a recunoscut greşelile pe care le-a făcut în trecut şi a precizat că unul dintre obiectivele Spaniei este să organizeze Campionatul Mondial din 2018.

NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.