Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a decis, marţi, să suspende Peru din toate competiţiile internaţionale, a anunţat unul dintre oficialii Confederaţiei Sud-Americane de Fotbal (CSF).
Preşedintele forului, Sepp Blatter, a avertizat Peru săptămâna trecută că până lunea trecută trebuia să încheie conflictul dintre Federaţia Peruană de Fotbal (FPF) şi guvern. "FIFA a suspendat Peru din toate activităţile", a anunţat luni seară secretarul general al CSF, Eduardo de Luca, la sediul din Paraguay.
Institutul de Sport al guvernului peruan (IPD) nu îl recunoaşte pe preşedintele FPF, Manuel Burga, deoarece susţine că alegerea lui a fost ilegală. "Dacă Burga va fi păstrat în post, atunci aici este vorba despre dialogul surzilor. Nu există nicio intervenţie a guvernului, dar el nu poate rămâne acolo", a spus preşedintele IPD, Arturo Woodman.
"Vreau să-mi cer scuze peruanilor pentru situaţia care s-a creat. Principala problemă este că legea din Peru nu este compatibilă cu statutul FIFA, iar oricine s-ar afla în locul meu ar avea aceeaşi problemă", a explica Burga.
FIFA va lua o nouă decizie în legătură cu situaţia din Peru în cadrul Comitetului Executiv care va avea loc luna viitoare, la Tokyo. Peru a pierdut deja dreptul de a organiza Campionatul Under 20 din America de Sud din cauza respectivei dispute. Marţi va avea loc tragerea la sorţi pentru Copa Libertadores 2009, iar în locul echipelor din Peru nu figurează niciun nume.
sursa: NewsIn
International • Campionate • CONFLICT FIFA - FPF
FIFA a suspendat Peru din toate competiţiile internaţionale
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 25 noiembrie 2008
{{text}}