Liga 1

Porumboiu e ţinta lui Copos

Articol de Cătălin Popescu, Remus Răureanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Finanţatorul Vasluiului e dorit ca salvator în Giuleşti

Eşecul tranzacţiei cu Taher l-a făcut pe George Copos să caute alţi cumpărători pentru Rapid, iar Adrian Porumboiu e cel mai insistent curtat în acest moment! Patronul lui FC Vaslui a glumit ieri pe seama posibilei preluări a clubului din Grant: "Singura legătură dintre mine şi Copos e că acum sînt la o fabrică de panificaţie, dar la Suceava, nu în Bucureşti. Nu vă gîndiţi că Rapidul o să aibă tot un patron cu afaceri în industria asta, deoarece nu am discutat cu George despre aşa ceva!".

Trecerea clubului din proprietatea lui Copos în a lui Porumboiu ar urma să se materializeze însă în timp. Primul pas pe care actualul acţionar majoritar l-ar avea de făcut ar fi clarificarea disputei cu Fathi Taher. Iordanianul îşi cere înapoi banii investiţi, 8 milioane de euro, şi s-ar putea ajunge chiar în instanţă pentru soluţionarea litigiului. Precedentul nume de pe lista lui Copos a fost Dinu Patriciu. Discuţiile cu acţionarul Rompetrol s-au purtat prin intermediul lui Mircea Lucescu. Patriciu a declinat însă vehement oferta giuleştenilor.

160 de milioane de euro are Porumboiu, conform Top Capital

280 de milioane de euro e averea lui George Copos

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.