Mijlocaşul Vasluiului, Silviu Bălace, care s-a lansat în fotbal la Universitatea Craiova, şi-a exprimat speranţa ca în meciul de vineri spiritul moldovenesc să fie mai puternic decât cel oltenesc.
"Am jucat acolo. Este locul unde am debutat în fotbalul mare. E un spirit aparte, unde ambiţia şi entuziasmul pentru a juca fotbal sunt pe primul loc. Acum, sper ca spiritul moldovenesc să fie mai tare decât cel oltenesc şi cu siguranţă cred că va fi aşa", a spus Bălace, care susţine că victoria echipei sale este obligatorie în faţa Craiovei. "Craiova joacă în deplasare, iar noi suntem obligaţi să ne impunem. Nu mă gândesc la alte variante, decât la un rezultat pozitiv", a mai spus mijlocaşul vasluian.
Sursă: NewsIn
{{text}}