Tehnicianul Stelei, Dorinel Munteanu, a declarat că respectă echipa Urziceni şi nu consideră meciul de luni dinainte cîştigat. Acesta a adăugat că vrea să pună capăt seriei de 13 meciuri fără victorie a echipei sale. Munteanu a declarat că omogenitatea echipei din Urziceni este un atuu pentru jucătorii lui Dan Petrescu.
"În fotbal totul e posibil, iată că şi Steaua - Urziceni a ajuns un derby. Avem mare nevoie de cele trei puncte şi să sperăm că le vom cîştiga. Avem probleme medicale după meciul de la Munchen dar sper să găsesc 11 jucători apţi de joc.
Cred în dorinţa jucătorilor mei de a ieşi din această perioadă mai puţin bună dar sper ca prin muncă să cîştigăm. Cu siguranţă nu va fi uşor, secretul Unirii este unitatea grupului.
În 90 de minute se poate întîmpla orice. Urziceniul nu este o surpriză, este o certitudine. Sînt foarte bine organizaţi şi este foarte greu să le dai gol. Noi avem experienţă dar omogenitatea este de partea lor. Îşi merită pe deplin locul în Liga 1. Nu consider Urziceniul o echipă mică.
Avem nevoie de linişte dar şi de sprijinul suporterilor. Ştiu că mai am două jocuri foarte grele dar asta nu mă sperie. Am avut momente bune în joc dar am fost lipsiţi de şansă. 13 meciuri fără victorie sunt cam multe dar acum nu mai avem cum să schimbăm situaţia. Ce-i trecut e trecut, trebuie să ne gîndim cum să facem să rămînă numai 13. Suporterii ne judecă după rezultate" a spus Dorinel Munteanu într-un interviu exclusiv pentru GSPTV.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}