Sporturi   •   Handbal   •   HANDBAL / Germania-Romania (azi, ora 20:00, in direct la TV Sport)

De cinci stele

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 26 septembrie 2007

Romania intilneste azi, la Wetzlar, campioana mondiala, Germania, primul meci pentru selectionerul Aihan Omer. Numit la cirma echipei nationale acum doua luni, Aihan Omer va avea parte de un debut furtunos cu formatia Romaniei. El va infrunta in aceasta seara Germania, campioana mondiala. Amicalul de cinci stele a fost aranjat cu sprijinul lui Petre Ivanescu, fostul antrenor al Romaniei, dar si al lui Vasile Oprea, fost component al "nationalei", al carui fiu, Dragos Oprea, imbraca acum tricoul reprezentativei Germaniei. "Nemtii ne-au intins o mina de ajutor. Au dovedit ca au incredere in noi", a declarat presedintele FRH, Cristian Gatu.



Tehnicianul nemtilor, Heiner Brand, a convocat pentru meciul cu Romania un lot care cuprinde opt campioni ai lumii: Fritz, Roggisch, Preis, Glandorf, Baur, Klimovets, Kraus si Kehrmann. Jucatorii de la Kiel si Hamburg nu au putut veni, fiind opriti la echipele de club pentru jocurile din Champions League.



Nici Romania nu va avea tot lotul la dispozitie, Omer recurgind doar la jucatori din campionatul intern. "Ghionea, Petrea, Stamate, Cozma, Baiceanu, Piriianu nu au fost lasati de cluburile lor sa vina pentru acest amical", a declarat Omer.



Petre Paleu, vicepresedintele FRH, cel care l-a avut antrenor la Fibrex pe Omer, va fi managerul "nationalei" si crede ca Romania se poate califica la Mondialul din 2009. "Amicalul cu Germania ne va demonstra unde ne aflam in acest moment. Avem mult de munca, va fi foarte greu, dar vom incerca totul pentru a ajunge iar in lumea buna", a declarat Paleu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.