Soţia lui Julio Cesar Correa a fugit la Lisabona împreună cu cei trei copii după ce a vizionat imaginile cu fotbalistul distrîndu-se în compania unor stripteuse
Dezvăluirea suporterilor dinamovişti, că există un filmuleţ cu Julio Cesar Correa în care acesta se distrează consumînd alcool în compania unor stripteuse,;) i-a creat probleme familiale fotbalistului.
Surse din cadrul clubului susţin că soţia apărătorului de 30 de ani a intrat în posesia imaginilor şi s-a enervat la culme, iar zilele trecute a părăsit România cu destinaţia Lisabona, acolo unde sud-americanul deţine un imobil de pe vremea cînd evolua la Benfica. Aceasta nu a plecat singură în Portugalia, ci i-a luat şi pe cei cei trei copii, două fetiţe şi un băieţel! :S Julio Cesar a fost prezent la antrenamentul de ieri dimineaţă al "cîinilor", însă a înştiinţat staff-ul tehnic de problemele personale pe care le are şi a fost învoit două zile pentru a merge şi el la Lisabona.
Îşi înscrisese copiii la şcoală
Soţia lui Julio Cesar Correa a venit în România în luna septembrie, împreună cu cei trei copii, imediat după ce fotbalistul a reuşit achiziţionarea unui apartament de lux în zona din spatele hotelului Phoenicia, din Capitală. Fotbalistul apucase să-i înscrie pe micuţi la Şcoala Americană, din cartierul Pipera.
13 partide a bifat Julio Cesar Correa pentru Dinamo în acest sezon, în toate competiţiile, toate ca titular
Fotbal • Liga 1 • PROBLEME FAMILIALE
Părăsit!
Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu — miercuri, 03 decembrie 2008
{{text}}