Patronul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat că decizia de a renunţa la Duşan Uhrin este una luată în interesul echipei şi a adăugat că noul tehnician al grupării de pe Bega va fi prezentat pe 7 ianuarie, odată cu reunirea formaţiei timişorene.
"Suporterii trebuie să fie bucuroşi că au un conducător în Bucureşti care ştie tot ce mişcă, iar viitorul va dovedi că am avut din nou dreptate.
Nu am încredere în Uhrin şi de asta consider că am luat cea mai bună hotărâre. Am garanţia că am procedat bine. Noul antrenor o să fie prezentat pe 7 ianuarie, la reunirea echipei", a declarat Marian Iancu.
Finanţatorul echipei de pe Bega a mai spus că antrenorul nu a fost adus la Timişoara de niciun impresar, aşa cum s-a vehiculat în presă, unde s-a spus că venirea lui Uhrin a fost intermediată de fraţii Ioan şi Victor Becali sau a impresarului Daniel Stanciu.
"Eu l-am urmărit pe Uhrin şi l-am adus, nu a fost adus de niciun Becali sau de Stanciu. Uhrin nu avea impresar şi pentru că Stanciu era aproape de noi, i-am propus să îi fie impresar. După aceea s-au întâmplat lucruri ciudate şi s-a ajuns la această situaţie".
Sursa: Newsin
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}