Liga 1

Moldovan: "Mă felicit că am ales Vasluiul, am început bine"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Tehnicianul lui FC Vaslui, Viorel Moldovan, a declarat miercuri că se felicită că a acceptat oferta lui Adrian Porumboiu şi e sigur că va reuşi să califice echipa în Cupa UEFA dacă vor mai fi transferaţi câţiva fotbalişti de valoare.

"Începutul carierei mele de antrenor principal nu a fost rău, dar se putea şi mai bine. Am reuşit să nu pierdem niciun meci în această perioadă şi mai aveam nevoie de două puncte pentru a ne îndeplini obiectivul pentru toamnă, dar sunt mulţumit. Am preluat echipa într-un moment greu şi am reuşit să o readuc sus din punct de vedere psihic", a spus Moldovan.

Fostul internaţional crede că a făcut cea mai bună alegere atunci când a semnat cu Vaslui: "Aveam mai multe oferte în acel moment, dar cea mai interesantă a fost cea de la Adrian Porumboiu. Mă felicit că am ales să preiau Vasluiul. Îmi propun multe aici, sunt un tip pretenţios în meseria asta, care are ambiţii mari".

Moldovan consideră că poate încheia sezonul pe o poziţie care îi asigură calificarea într-o cupă europeană, însă numai cu câteva achiziţii de valoare. "Cred în potenţialul echipei, şi dacă vom aduce câţiva jucători valoroşi, putem să ne îndeplinim obiectivul şi anume calificarea în Cupa UEFA. În următoarea perioadă vom urmări mai mulţi jucători din străinătate pentru că nu vrem să ne luăm ţepe", a afirmat tehnicianul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.