Cum reuşeşte? Nu înţeleg. E peste tot şi nu e nici o figură de stil. Sus, jos, dreapta, stînga, Luminiţa pare o femeie păianjen, un Huţupan cu opt braţe, care respinge minge după minge, din orice poziţie. Chiar şi în situaţii imposibile. Imposibile pentru noi, nu pentru ea.
Tocmai a blocat un şut, e într-un colţ al porţii, întinsă pe parchet, cînd vine alt tir, şi mai violent, şi mai bine plasat, al lui Gorbicz sau al oricărei unguroaice, iar ea se aruncă în faţa acestei bucăţi de piele ca un kamikaze. Lovită în piept, cade, dar se ridică instantaneu.
Se strîmbă de durere, strînge din dinţi şi iarăşi de la capăt. Nu o interesează decît un lucru. Să nu ia gol! Şi nu ia, chiar dacă asta înseamnă să dărîme bara aproape cu umărul după un plonjon sinucigaş. Cere înlocuire? Nicidecum! E mereu acolo. Huţupan, femeia păianjen.
{{text}}