International   •   Europa League   •   BOLONI A ENTUZIASMAT BELGIA

"Mîndri de voi"

Articol de Constantin Popescu   —  vineri, 05 decembrie 2008

Calificarea lui Standard în "16"-imile Cupei UEFA, după 3-0 cu Sampdoria, a atras laude de peste tot





Ladislau Boloni devine tot mai apreciat în Belgia. Evoluţia impresionantă cu Sampdoria, 3-0, echivalentă cu trecerea în "16"-imile Cupei UEFA cu punctaj maxim în 3 partide :D şi fără gol încasat, i-a adus pe tehnicianul român şi pe elevii săi de la Standard în topul elogiilor.



Şi ce probă poate fi mai elocventă decît faptul că pînă şi "La Derniere Heure", ziar din Bruxelles, oraşul marii rivale Anderlecht, a ieşit chiar pe prima pagină cu triumful de miercuri!? Titlul spune totul: "Belgia e mîndră de această magnifică Standard". Acelaşi cotidian a remarcat că "există multe asemănări între această echipă şi cea din 1981-'82, care juca finala Cupei Cupelor, 1-2 cu FC Barcelona". Exact de atunci, roş-albii nu mai pătrunseseră în "primăvara" continentală!



De-obicei reticentă la succesele valone, şi presa flamandă din Belgia a evidenţiat performanţa trupei din Liege. "Standard a dat de pămînt cu Sampdoria. Are atîtea calităţi! De ce să nu ajungă în finală?", a scris "Het Laatste Nieuws". "De Standaard" a completat: "Standard a jucat magistral. A fost ca o tornadă. Niciodată nu a arătat atît de puternică. Parcă nimeni nu o poate opri".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.