Preşedintele CA al Rapidului, Constantin Toma, a declarat că a purtat o discuţie cu Jose Peseiro despre diminuarea contractului acestuia, iar tehnicianul portughez nu a privit cu ochi buni această decizie a conducerii clubului.
"Am discutat ieri cu domnul Peseiro. Este adevărat că i-am propus micşorarea contractului său, iar dânsului nu i-a picat deloc bine. E vorba de o reducere substanţială a înţelegerii sale. El înţelege foarte bine că actuala situaţia economică mondială implică şi clubul Rapid.
I-am arătat oferta noastră, iar el va analiza situaţia în această pauză competiţională şi ne va comunica decizia dânsului. Astăzi, domnul Zotta va mai avea o întâlnire cu dânsul şi vom vedea dacă vom ajunge la un rezultat. De fapt, este vorba de semnarea unui nou angajament, dar în alte condiţii financiare", a spus Toma.
Oficialul giuleştean mai afirmă că îl doreşte în continuare pe tehnicinul portughez pe banca Rapidului, fiind mulţumit de prestaţia acestuia, în ciuda locului 7 pe care formaţia din Grant îl ocupă la finalul turului: "Am discutat cu domnul Peseiro despre bilanţul echipei, despre evoluţia din acest tur şi de dorinţele anumitor jucători veniţi din diverse locuri ale lumii.
Este un moment greu prin care trece acum clubul Rapid. Eu îl apreciez foarte mult pe Jose Peseiro, este un antrenor profesionist, şi chiar dacă poziţia în clasament nu este pe placul acţionarilor şi fanilor rapidişti, eu îl apreciez pentru munca depusă de el în acest tur de campionat. Mi-l doresc în continuare pe Jose Peseiro la Rapid".
Constantin Toma a încheiat susţinând că în această pauză competiţională conducerea clubului va lua în calcul şi posibilitatea de a se despărţi de mai mulţi jucători cu contracte foarte mari: "Ne gândim şi să ne despărţim de anumiţi jucători în această iarnă. Dacă nu va exista înţelegere cu reducerile salariale, o să ne gândim să-i transferăm".
sursa> NewsIn
{{text}}