Liga 1

Spiderman II

Articol de Cătălin Popescu, Remus Răureanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Popa de la Timişoara a acceptat oferta Rapidului şi îl va înlocui pe Dani Coman în poarta giuleştenilor

În plină criză financiară Rapidul se întăreşte cu un portar de echipa naţională! Marius Popa ar putea fi prima achiziţie din intersezon a alb-vişiniilor. Deşi oficialii celor două formaţii au bătut palma, iar goalkeeper-ul de 30 de ani şi-a dat acordul verbal de a veni în Grant, tranzacţia nu se poate realiza din cauza tensiunilor de la nivelul conducerilor celor două cluburi! "Şi noi, şi ei sîntem în aceeaşi situaţie. Nici la Rapid şi nici la Timişoara nu se mai ştie cine conduce clubul. Noi am discutat cu domnul Chivorchian şi ne-am înţeles, iar jucătorul ne-a transmis că e interesat să vină. Problema e că nu are cine să semneze actele. Parcă sîntem de cascadorii rîsului", susţine un oficial giuleştean.

Primii care au demarat negocierile au fost conducătorii de pe Bega, care s-au interesat de mijlocaşul Rapidului, Emil Dică (26 de ani). Dezamăgiţi de prestaţia lui Pardo, oficialii rapidişti au încercat să profite de situaţie şi l-au cerut la schimb pe portarul Marius Popa, aflat în ultimele şase luni de contract. Cum în vară l-ar putea pierde gratis, bănăţenii au acceptat propunerea. De asemenea, ambii jucători şi-au dat acordul de a se transfera. "Popa ştie că din Giuleşti ar putea reveni la «naţională». E un portar valoros, care ne poate ajuta. Sperăm să se rezolve curînd problemele de la nivelul conducerii şi să semnăm actele", a declarat un conducător rapidist.

"Deocamdată nu e nimic sigur şi prefer să nu vorbesc. Mă interesează orice ofertă, din ţară sau străinătate"
MARIUS POPA, portar Poli Timişoara

"Nu pot nici să confirm, nici să infirm. Vom vedea ce va fi după ce se vor mai linişti apele la cele două cluburi"
ION CODOBAN, impresar Marius Popa

0 minute a evoluat Marius Popa în acest sezon, el fiind trecut pe linie moartă după ce a refuzat să-şi prelungească angajamentul cu Poli

6,20 a fost media notelor GSP a lui Marius Popa sezonul trecut, a patra în Liga I, după Zapata, Coman şi Kolev

2 meciuri a evoluat Popa la echipa naţională, neprimind nici un gol: 3-0 cu Rusia şi 4-0 cu Muntenegru

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.