Liga Campionilor

Fără Stancu?

Articol de Dan Udrea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Alarmă înaintea meciului cu Fiorentina: Kapetanos s-a accidentat ieri, iar Stancu n-a putut fi folosit din cauza unei contracturi

Steaua e lovită în plin înaintea partidei cu Fiorentina, programată miercuri seară, în Ghencea, de la 21:45. Cel mai bun jucător al echipei de la venirea lui Dorinel, Pantelis Kapetanos, s-a reaccidentat ieri chiar în debutul "amicalului" cu selecţionata României.

Grecul a suferit o întindere la inghinali şi a fost schimbat imediat cu Arthuro. Dacă diagnosticul se va confirma azi, după alte investigaţii, atunci el va ieşi din calcule pentru confruntarea cu Mutu şi compania. Totuşi, Dorinel a ţinut să-şi liniştească suporterii: "Kapetanos a simţit ceva dureri, dar nu e grav, aproape sigur va juca miercuri".

Munti are dureri de cap şi în privinţa lui Bogdan Stancu, celălalt "vîrf" pe care l-a folosit constant, Bogdan Stancu. El nici măcar n-a putut fi utilizat ieri din cauza unei accidentări, prezenţa sa pe teren contra Fiorentinei fiind pusă sub semnul întrebării. Iar ultimele două soluţii pentru postul de atacant de careu sînt blocate: Arthuro e interzis de patron, iar Pedriel nu e pe lista UEFA.

9 goluri au marcat împreună Kapetanos şi Stancu în acest sezon, adică 31 la sută din totalul celor reuşite de Steaua în toate competiţiile (30)

Toja, titular?
Una dintre surprizele pregătită de Dorinel italienilor de la Fiorentina a fost dezvăluită încă de ieri. Columbianul Toja a fost titularizat în amicalul cu trupa lui Piţurcă şi, cel mai probabil, va începe din primul minut şi împotriva lui Mutu. În schimb, sigur nu vor putea fi folosiţi Szekely şi Emeghara, accidentaţi, dar nici Goian, suspendat. În privinţa lui Ogăraru şi a lui Golanski se va lua o decizie săptămîna viitoare, însă şanse mai mari de a intra le are polonezul.

A venit Badea!
La meciul amical de ieri, din Ghencea, a fost prezent şi Valentin Badea. Fostul atacant al Stelei a revenit din Grecia, după ce şi-a reziliat contractul cu Panserraikos, echipă la care fusese împrumutat în august pe o perioadă de un an. Badea (26 de ani) se va alătura lotului roş-albaştrilor o dată cu reluarea pregătirilor, la începutul lunii ianuarie. El a jucat în Grecia doar 4 meciuri, marcînd o dată.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.