Dinamoviştii s-au distrat moderat vineri seară la petrecerea de final de an, pînă în jur de ora 23:00. Şi-au primit şi restanţele, iar Moş Nicolae le-a adus cîte un iPhone
Campioana de toamnă s-a reunit vineri seară la Rin Grand Hotel, în cadrul unei recepţii private, printre cei 190 de participanţi numărîndu-se şi politicieni şi cadre înalte din Ministerul de Interne. Lotul dinamovist i-a cuprins şi pe accidentaţii, dar şi renegatul Pulhac, Lucian Goian fiind învoit pentru a-şi rezolva probleme personale la Suceava. Dintre acţionari doar Badea şi Borcea. Turcu e în Germania la rude, Walter şi Săvulescu au absentat din motive personale.
Muzica? "A cîntat o formaţie de pe vremea lui nea Mircea Rednic. Melodii de la «Drumurile noastre toate» pînă la «Paloma blanca»", au povestit ieri, amuzaţi, roş-albii. "Manele nu?". "Deloc, a fost o petrecere liniştită, de bun gust", au spus cei mai în vîrstă. Iar tinerii au precizat: "Mai bine că n-au fost manele, chiar am cerut acest lucru. Nu vrem ca imaginea noastră să fie asociată cu acest gen". Pe la ora 23:00 s-a spart petrecerea.
Moş Nicolae a fost darnic cu "cîinii". Pe lîngă umplerea conturilor cu banii din salarii şi din prime, fiecare jucător, plus membrii staff-ului tehnic, a primit din partea sponsorului Orange cîte un iPhone de ultimă generaţie, de 500 de euro. "Cadou drăguţ, trebuie să le personalizăm în alb şi roşu acum. Să scrijelim şi numărul fiecăruia de pe tricou, ca să nu le încurcăm în vestiar", au glumit ieri fotbaliştii.
"Corida de pe Dinamo"
Borcea prevede un viitor de succes pentru echipa sa: "Să fim sănătoşi, iar adversarii noştri să continue lupta pentru locul 2! Dacă se gîndesc de pe acum la strategiile primăverii, au şanse să stea în spatele nostru. În primăvară, dacă sînt toţi băieţii sănătoşi, veţi comenta meciurile din Ştefan cel Mare ca pe cele de la coridă. Dinamo va fi toreadorul, iar adversarul doar un taur neputincios care va încerca să scape cu viaţă!".
"Nu mă tem decît de mine"
Florin Bratu este în plin proces de recuperare după operaţia la genunchiul drept. Stă de două luni şi va mai sta aproape cinci! Sînt, totuşi, speranţe ca pe final de campionat să joace cîteva minute. "Progresez, mă simt mai bine. Petrecerea cu colegii a venit bine pentru moralul meu. Sper ca în retur să reintru şi să-i fac fericiţi pe fani. Va fi o concurenţă extraordinară în atac acum, că vine şi Claudiu, dar eu nu mă tem decît de mine!", a comentat Bratu, 7 goluri în acest sezon.
De-ale tinereţii valuri
Antrenorul dinamovist a rememorat la petrecere momente din tinereţea sa: "Eu o ascultam pe Elena Cîrstea cum cînta, plus muzicanţii de la restaurantul Nord, unde plăteam 1.000 de lei intrarea. Oricum, ne distram mai bine decît tinerii de acum. Puştii ăştia sînt mai răsfăţaţi, au şi mai mult timp liber. Dar datorită jucătorilor am ajuns să ne distrăm pe primul loc, aşa că merită felicitaţi. Mi-era dor de o petrecere cu «cîinii» mei".
{{text}}