GSP special   •   Anchetele Gazetei   •   ANCHETA GSP DĂM PREMII DE 42 DE ANI / POVESTEA TROFEULUI

Gazeta în bronz

Articol de George Ştucan   —  marţi, 09 decembrie 2008

Din 2006, trofeul decernat în Ancheta GSP a căpătat identitate: are forma unei Gazete împăturite şi cîntăreşte 3, 4 kilograme.



De la diversele feluri de cupe acordate din 1966 învingătorilor, trofeul GSP a suferit o serie de modificări. De doi ani, "Gazeta" împăturită, confecţionată din bronz, a devenit simbolul cîştigătorilor de final de an.



Ovidiu Ioaniţoaia, directorul Gazetei, explică: “Ne-am propus să decernăm un trofeu care să le placă premianţilor, dar care să şionoreze Gazeta”.



Sculptorul Dup Darie (49 de ani) este cel care dă viaţă proiectului Gazetei Sporturilor. Începe cu modelarea formei: "Folosesc un material maleabil, pămînt sau plastilină. Apoi, torn un negativ din ipsos, un pozitiv din acelaşi material şi fac retuşurile pentru a obţine o formă aproape de cea finală".



Model de ceară

Procesul continuă: "Injectez ceară printr-un canal special şi introduc obiectul în cuptor pe durata a trei zile. În timpul procesului de calcinare, ceara se topeşte, iar în locul rămas liber se toarnă bronzul".



Operaţiunea se efectuează la peste 1100 de grade Celsius! După cîteva zile, metalul turnat se răceşte, învelişul e spart, dezvelind produsul nefinisat.



Urmează alte două etape, în procesul care durează aproximativ 20 de zile:"Se finisează cu şmirghele de diferite granulaţii. E o sarcină care necesită răbdare, deoarece detaliile contează. Cu o zi înaintea decernării premiilor, gravez pe trofeu numele sportivilor".



Cupe, statuete, ghete

La începuturile Anchetei GSP, cîştigătorii titlului de cel mai bun fotbalist al anului erau recompensaţi cu diverse modele de cupe. În anii '70, au apărute statuetele (foto), reprezentînd un fotbalist. După Revoluţie, cel mai bun jucător român al anului primea un trofeu sub forma unei ghete de fotbal inscripţionată cu numele său.



Da click aici pentru a afla numele celor nominalizati:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.