Florin Segărceanu spune că este cel mai bun dintre cei trei candidaţi
- Domnule Segărceanu, ce v-a determinat să vă depuneţi candidatura?
- M-am decis în luna iulie, cînd am aflat că Ilie Năstase nu va candida. În plus, chiar dacă la început mi-a plăcut curajul Ruxandrei Dragomir, nu am mai agreat felul în care s-a dezvoltat programul ei. Şi am considerat că sînt mai bun decît ceilalţi doi contracandidaţi ai mei.
- Dacă tot spuneţi acest lucru, care sînt atuurile dumneavoastră şi care sînt ale contracandidaţilor?
- Mie îmi place să vorbesc despre mine. Am experienţa necesară ca jucător de tenis, ca om de afaceri, ca vicepreşedinte al Federaţiei. Am încheiat o etapă din viaţa mea şi e momentul să trec mai departe. Cred că am cunoştinţele necesare şi foarte multe persoane alături de mine.
- Faptul că aţi fost vicepreşedinte în mandatul anterior nu v-a afectat negativ candidatura?
- Eu m-am ocupat de tot ce însemna Cupa Davis şi am reuşit să duc la bun sfîrşit construirea a trei terenuri de hard la 23 August. Dar e greu să mişti ceva cînd Comitetul Director se întruneşte o dată la o lună. Tu propui, dar e treaba directorului executiv să le ducă la bun sfîrşit. Cînd el îţi spune că asta nu se poate, cealaltă la fel, e greu să schimbi ceva.
- În scandalul de la Sibiu aţi fost alături de Dumitru Hărădău...
- Scandalul de la Sibiu s-a produs din cauza domnului Hărădău, care a declarat nişte cifre presei şi apoi n-a mai putut să le susţină. Apoi a tăcut mîlc, cînd trebuia să scoată pieptul în faţa şi să spună: «Lăsaţi-l în pace pe preşedinte!».
- Domnul Năstase a spus că se va decide dacă va candida în luna ianuarie. Ştiţi ceva despre acest lucru? Se pregăteşte o amînare a alegerilor?
- De cînd am decis să candidez, am vorbit cu familia Năstase. Şi de fiecare dată mi-a confirmat că nu va participa. Nu pot să mă retrag acum, după trei luni de muncă, după ce am investit atît şi am adunat atîţia oameni.
Sporturi • Tenis • TENIS / ALEGERI
Florin Segărceanu: "Am experienţă"
Articol de Roxana Fleşeru — miercuri, 10 decembrie 2008
{{text}}