Marian Iancu a reuşit să convingă autorităţile că doreşte performanţă la Timişoara
Două ore şi jumătate. Atît a durat discuţia “de taină” dintre patro nul Marian Iancu şi reprezentanţii au to rităţilor locale, după ce, în ulti ma perioadă, relaţia între cele două părţi a fost una glacială.
Boss-ul viola le-a dezvăluit edililor mo tivele pentru care l-a demis pe Uhrin, dar a insistat ca acestea să rămînă între pereţii rectoratului Politehnicii din Timişoara, unde a avut loc discuţia. Apoi, Iancu, pentru a le recîştiga încrederea, a făcut o nouă promisiune. “Sînt hotărît să fac treabă aici. Nu îmi bat joc de munca mea. Voi investi 7 milioane de euro în echipă şi vă aştept alături de mine. Şi, ca să vă demonstrez că nu sînt doar vorbe, voi face primul pas, prima investiţie serioasă”, a făgăduit Iancu.
Pînă şi primarul Gheorghe Ciuhan du s-a declarat încîntat de expli caţiile primite. “Ni s-au explicat chiar şi alte decizii, luate în trecut, dar pe mine mă interesează mai mult prezentul şi viitorul. Iancu
ne-a anun ţat că vrea performanţă şi va investi în continuare la Timişoa ra, iar noi vom respecta contractul, in ves tind, mai departe, 9 miliarde de lei vechi (n.r. aproximativ 2,5 milioa ne de euro). În funcţie de perfor man ţă, lucrurile se pot schimba”, a pre cizat edi lul şef al oraşului de pe Bega.
“CĂSNICIE” REFĂCUTĂ
Relaţiile dintre Iancu şi autorităţi au fost mereu reci. Boss-ul lui Poli i-a iritat adesea pe aleşii locali cu şan tajul emoţional, cînd a cerut impe rativ implicarea ca acţionari a auto rităţilor, altfel fiind decis să plece de pe Bega. După demiterea lui Uhrin, edilii s-au indignat, reclamînd că nu au fost con sul taţi, deşi mare parte din bugetul echipei e asigurat din bani publici. “Sînteţi doar spon sori, n-aţi vrut să fiţi acţionari, nu aveţi nici un cuvînt de spus”, le-a trans mis Iancu, moment în care auto rităţile au decis să programeze întîlnirea decisivă de ieri, pentru a hotărî condiţiile continuării colaborării.
MARIAN IANCU patron Poli
“Am discutat ce era de discutat, iar concluzia este simplă: Avem de muncă. Soarta echipei este bună”
ADRIAN ORZA viceprimar Timişoara
“Vom continua împreună. Discuţiile despre antrenor şi jucători ne interesează doar în măsura în care performanţa are de suferit”
CONSTANTIN OSTAFICIUC preşedinte CJ Timişoara
“Discuţia a fost una lămuritoare vizavi de continuarea investiţiei. Ne menţinem opţiunea de a colabora, pentru ca echipa să funcţioneze optim"
{{text}}