GSP special   •   Media   •   SPONSORI

Nike şi Adidas îşi dispută supremaţia în fotbal

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 11 decembrie 2008

Cele mai mari firme de echipament sportiv ale lumii se află într-o întrecere continuă pentru a-şi mări numărul de contracte cu marile cluburi europene, fotbalul aducîndu-le profituri enorme.

Timp de multe decenii, Adidas a fost lider pe piaţa de echipament sportiv din Europa. Mai mult, compania nemţească sponsoriza cu echipament cel mai mare număr de cluburi de fotbal. În ianuarie 2006, în încercarea de a monopoliza această piaţă, Adidas a preluat compania Reebok pentru 3,1 miliarde de dolari. :O Mişcarea a fost făcută mai ales pentru a micşora distanţa faţă de Nike în Statele Unite ale Americii, acolo unde aceştia din urmă dominau piaţa sportivă.



La scurt, în octombrie 2007, Nike a contraatacat prin preluarea Umbro pentru 285 milioane de euro. :D Această afacere a conferit Nike o poziţie dominantă în Anglia, şase cluburi din Premier League şi echipa naţională de fotbal a Angliei întrînd în portofoliul americanilor.



Conform unui studiu efectuat în sezonul 2007/2008 care a inclus 182 de cluburi din primele două divizii fotbalistice din Anglia, Franţa, Germania şi Italia, prima ligă din Spania şi cei 53 de membri ai UEFA, Nike era lider detaşat în rîndul sponsorilor de echipament sportiv. Compania americană are contract cu 31 de echipe naţionale, 15 echipe de primă ligă şi 7 cluburi de ligă secundă. Mai mult, dacă la cifrele obţinute de Nike s-ar adăuga şi cele ale Umbro, rezultatele sună şi mai bine pentru americani: 52 de echipe naţionale, 25 de echipe de primă ligă şi 10 cluburi de ligă secundă. :)



Umbro e lider în Anglia

În sezonul 2007/2008, 16 sponsori de echipament sportive au contracte cu formaţiile din primele două ligi de fotbal din Anglia. Liderul este Umbro (6 cluburi din prima ligă şi 3 din liga secundă), în timp ce Puma şi Le coq sportif sînt la egalitate pe poziţia a doua, ambele cu 5 cluburi. Adidas şi Nike urmează în acest top cu cite patru cluburi în portofoliu: Chelsea şi Liverpool pentru Adidas şi Manchester United şi Arsenal pentru Nike.



Puma domină în Franţa

Din cei 14 sponsori tehnici care au contracte cu formaţiile din Franţa, pe prima poziţie se distanţează Puma, cu 7 cluburi. Urmează Lotto (6), Nike (5) şi Adidas (4).





Lovitură pentru Adidas în Bundesliga

Paradoxal, în ţara-mamă a companiei Adidas, liderul la contracte cu echipele din Bundesliga este Nike, cu 8 formaţii. Adidas are sub contract 6 cluburi, dintre care trei de top: Bayern Munchen, Hamburg şi Schalke 04. Topul este completat de Jako (5) şi Puma (4).



Contre pentru “naţionala” Germaniei

Nike a încercat să dea o lovitură grea celor de la Adidas anul trecut, în timp ce compania nemţească şi Federaţia Germană de Fotbal erau într-un litigiu privind durata contractului pe care îl încheiaseră. Nike a intrat pe fir oferind “federalilor” un contract pe o durată de 8 ani, în valoare de 50 de milioane de euro pe an.



Errea este lider în Italia

Peninsula este singura piaţă mare din Europa unde Nike şi Adidas nu sînt în top. 15 fabricanţi de echipament sportiv au contracte cu formaţiile din Serie A şi Serie B, errea dominînd piaţa cu 7 cluburi. Urmează Asics (5), Legea (5) şi Lotto (5).



În Spania domină Joma

Primera Division este dominată de producătorul local Joma, cu 4 cluburi. Nike este pe locul second cu 3 cluburi, în timp ce Adidas şi Puma sînt la egalitate pe poziţia a treia cu cite două formaţii.



Euro 2008: Nike – Adidas 5-5

Dintre cele 16 echipe care s-au calificat la turneul final al campionatului European de fotbal din Austria şi Elveţia, 5 au avut tricouri marca Nike, 5 au fost Adidas, iar alte 5 Puma. Doar Suedia a avut un sponsor tehnic în afara “granzilor”, pe Umbro.



Adidas (5): Germania, Grecia, Spania, Franţa, România

Nike (5): Portugalia, Olanda, Turcia, Croaţia, Rusia

Puma (5): Italia, Austria, Elveţia, Cehia, Polonia

Umbro (1): Suedia



Nike e lider în România

În Liga I, Nike este lider detaşat şi la numărul de cluburi cu care are contract şi la numele acestora. Dinamo, Steaua, Oţelul Galaţi, CRF Cluj şi Poli Iaşi au echipament sportiv al companiei americane. Zece firme îşi impart echipele astfel:



Nike (5): Dinamo, Steaua, Oţelul Galaţi, CRF Cluj şi Poli Iaşi

Adidas (2): Universitatea Craiova şi FC Argeş

Joma (2): Unirea Urziceni şi Gaz Metan

Lotto (2): Poli Timişoara şi Rapid

Umbro (2): FC Vaslui şi Farul Constanţa

Kappa (1): CS Otopeni

Diadora (1): FC Braşov

Hummel (1): Gloria Buzău

Uhlsport (1): Pandurii Tg. Jiu

Puma (1): Gloria Bistriţa

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.