Liga 1

Comisiile la DNA

Articol de Marius Mărgărit  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Secţia a II-a a Parchetului investighează modul în care structurile federale au judecat cazul care a zguduit lumea fotbalului la finalul sezonului trecut

Cazul Valiza a intrat din nou în atenţia DNA. De această dată este investigat modul în care comisiile FRF au judecat respectiva speţă. Principalii vizaţi sînt cei 3 membrii CAF, care au dat decizia finală. Iniţial, Comisia de Disciplină depunctase Steaua şi U Cluj cu 7, respectiv 6 puncte, îi suspendase doi ani din fotbal şi îi amendase cu cîte 200.000 de lei pe Gigi Becali şi Anton Doboş. În plus, jucătorii Petre Marin (Steaua) şi Gigel Coman (U Cluj), fuseseră suspendaţi 6 luni şi amendaţi cu cîte 180.000 de lei. Comisia de Apel menţinuse aceste decizii. CAF a anulat însă toate aceste hotărîri.

Disciplina la audieri
Preşedintele Mircea Sandu a cerut în iulie chiar o anchetă internă a FRF, fiind acuzat de Gigi Becali de intervenţie la comisii. Mai mult, există indici că federalii au sesizat şi DNA-ul în acest caz. Procurorii au ridicat de la Casa Fotbalului documentaţia şi acum convoacă părţile împlicate. Ieri au fost chemaţi la audieri membrii Comisiei de Disciplină. Există suspiciuni că Daniel Florea, şeful CAF, ar fi fost influenţat de diverse personaje din lumea fotbalului pentru a schimba deciziile comisiilor federale.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.