Auto

Taxă cu scandal

Articol de Răzvan Scăeşteanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Noua taxă va intra în vigoare din 15 decembrie, drept pentru care românii pregătesc la sfîrşitul săptămînii mişcări de protest în toaţă ţara

Guvernul Tăriceanu a dat miercuri o Ordonanţă de Urgenţă prin care a decis ca taxa de poluare să se tripleze. Asta după ce la începutul săptămînii o altă taxă de poluare, emisă tot printr-o Ordonanţă de Urgenţă (OUG), era deja aplicabilă pentru că fusese publicată în Monitorul Oficial. Guvernul şi-a dat seama de unele erori strecurate în prima OUG, prin care a triplat taxa de poluare pentru maşinile vechi, şi a elaborat alta.

În noua OUG scrie negru pe alb că taxa de poluare auto se va tripla din 15 decembrie, aşa cum se stabilise iniţial. De asemenea, actul normativ precizează că proprietarii de vehicule care au plătit deja taxa la valoarea majorată îşi vor recupera diferenţa de bani dintre vechiul şi noul bir începînd din această săptamînă.

De asemenea, textul noii OUG a fost modificat şi la Articolul 2, ce prevedea ca taxa să fie suspendată, începînd cu 15 decembrie 2008, pentru autovehiculele cu o capacitate cilindrică de pînă la 2.000 cmc, care sînt înmatriculate pentru prima dată în România sau în alte state membre UE, fără nici o referire la criteriul privind normele Euro 4, inclus în proiectul iniţial.

Adică dacă te încadrezi la cilindree, îţi poţi aduce o maşină nou nouţă din Germania fără să plăteşti în România taxa de poluare. Măsură care face însă prea puţini români fericiţi! Majoritatea n-au bani de maşini străine noi şi preferă să-şi aducă din UE automobile vechi de 13-14 ani pentru care plătesc acolo în jur de 2.000 de euro. Toate bune şi frumoase, numai că aceştia trebuie să achite cel puţin încă pe atît taxa de poluare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.