După o lună şi jumătate de la accidentarea la genunchiul stîng, Chivu ar putea reintra duminică la Inter, în meciul cu Chievo
Chivu a primit acordul medicilor lui Inter pentru a reintra. Fundaşul român ar putea fi titular chiar duminică, pe "San Siro", contra lui Chievo, live pe Boom Sport One de la 16:00. Dar, cu siguranţă, Cristi va juca pe 20 decembrie, în ultima etapă din 2008, "afară" cu Siena.
Căpitanul "naţionalei" stă pe tuşă de la 1 noiembrie, cînd s-a accidentat în partida cu Reggina. A suferit o entorsă a genunchiului stîng şi o leziune a ligamentului colateral intern. Perioada de refacere a durat cu două săptămîni mai mult decît estimau doctorii. Chivu şi-a intensificat ritmul pregătirilor, iar de ieri se antrenează normal cu echipa. Putea fi convocat pentru deplasarea de la Bremen, din utima etapă a Champions League. Tehnicianul Jose Mourinho a preferat să nu-l rişte însă, aşteptînd să fie 100% pus la punct cu condiţia fizică.
Accidentarea lui Materazzi, care a şi fost operat pentru o fractură de pomete, a grăbit puţin lucrurile. Tehnicianul portughez vrea să-l aibă pe Chivu la dispoziţie pentru centru ori pentru flancul stîng al defensivei "nerazzurrilor", unde nu mizează decît pe soluţia Maxwell.
Rămîne în Italia
Chivu nu-şi va petrece nici Crăciunul, nici Revelionul în ţară. Fundaşul român a decis să rămînă în Italia, pentru că Adelina este însărcinată în opt luni şi nu are voie să zboare cu avionul. Oricum, Cristi are numai 12 zile de vacanţă, pentru că la începutul lui 2009 Inter va pleca în cantonamentul de o săptămînă în Dubai, campionatul reluîndu-se pe 10 ianuarie.
13 meciuri a ratat Chivu din cele 21 jucate de Inter în acest sezon, în Serie A şi Liga Campionilor
International • Stranieri • STRANIERI
Gata de joc
Articol de Daniel Scorpie — vineri, 12 decembrie 2008
{{text}}