Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Senegalezul N'Doye a fost transferat timp de 6 ore în Ghencea

N'Doye

Articol de Răzvan Rotaru   —  vineri, 12 decembrie 2008

Ieri după-amiază, la 17:00, s-a anunţat că mijlocaşul Vasluiului va juca în Ghencea, la schimb cu Semedo şi Rada. La 23:00, a picat tot

La doar o zi după ieşirea din Europa, Steaua părea să fi făcut prima mutare pe piaţa transferurilor. Ieri după-amiază, la ora 17:00, Gici Becali bătuse palma cu Adrian Porumboiu pentru internaţionalul senegalez Ousmane N'Doye (30 de ani). În schimbul mijlocaşului defensiv, la Vaslui ar fi trebuit să ajungă Ionuţ Rada (26 de ani) şi mijlocaşul Antonio Semedo (29 de ani). Mai mult, o dată cu plecarea lui Semedo, Steaua ar fi putut începe negocierile cu Rapid pentru Cesinha.



"E un fotbalist pe care mi l-am dorit, are un şut senzaţional. Asta mi-a plăcut la N'Doye. În acelaşi timp, mă bucur că am scăpat de Semedo, el oricum nu mai juca la Steaua", a declarat finanţatorul roş-albaştrilor la GSP TV. La rîndul său, patronul Vasluiului confirmase afacerea: "N-am semnat actele, dar am bătut palma".



La ora 23:00, lovitură de teatru. Avertizat de Dumitru Dragomir, care îi spusese că Semedo, transferat deja de la CFR în vară, nu mai poate semna cu altă echipă în acest sezon, Porumboiu a anunţat la "Fanatik": "M-am uitat şi eu în regulament, am văzut că aşa e, nu-l putem folosi pe Semedo, iar afacerea a căzut. Ne înţeleseserăm, dar renunţăm la tot".



Ofertă de 40 de milioane euro pentru Steaua

Patronul Stelei a declarat ieri că un magnat rus i-a făcut o ofertă de 40 de milioane de euro prin intermediul lui Dumitru Dragomir. "Nu dau Steaua unui străin. Oricum, acum eu vreau 100 de milioane de euro. De ce? Pentru că pot cumpăra Urziceniul, să iau campionatul şi să o duc în Liga Campionilor. Atunci să vadă lumea ce conducător e Becali", a spus patronul Stelei.



22 de meciuri a jucat N'Doye în acest sezon, în toate competiţiile. El a marcat două goluri, ambele în dubla manşă cu Metalurg Ljepajas



"Regulamentul e clar. Dacă se va transfera, Semedo nu va putea juca la Vaslui, pentru că ar fi la a doua mutare în acelaşi sezon"

Dumitru Dragomir, preşedinte LPF



"Mi-am dorit tot timpul să vin la Steaua, încă de cînd am sosit în România. Am mai lucrat cu Dorinel şi la Vaslui, e un antrenor valoros"

Ousmane N'Doye



"Dacă nu era un jucător rebel probabil că, la calităţile pe care le are, ajungea la AC Milan sau la Real Madrid"

Viorel Hizo, fost antrenor Vaslui



"Borcea l-a vrut pe N'Doye, dar ne-a făcut o ofertă de grupa mică de la grădiniţă"


Adrian Porumboiu, finanţator Vaslui.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.