Siena oferă maximum 2,5 milioane de euro pentru Lobonţ, Dinamo solicită 3,5 milioane E
AC Siena se grăbeşte să-l înregimenteze pe Bogdan Lobonţ pînă pe 11 ianuarie, cînd o va întîlni pe Juventus în primul meci din returul Serie A, însă principala problemă o reprezintă diferenţa dintre cerere şi ofertă. Italienii au trimis deja semnale către oficialii din Ştefan cel Mare că sînt interesaţi de goalkeeper-ul de 30 de ani, iar Borcea şi compania s-au arătat dispuşi la negocieri.
"Cîinii" solicită 3,5 milioane de euro în schimbul Lobby, adică exact atît cît ar fi trebuit să achite Siena în cazul în care l-ar fi păstrat pe Moţi. Peninsularii au transmis că oferă cel mult 2,5 milioane de euro, plătibili în două tranşe, dar roş-albii nu se lasă şi negociază la sînge. Săptămîna viitoare, şefii se vor întîlni pentru a pune la punct strategia pentru 2009, dar şi pentru a hotărî dacă se va da curs sau nu ofertei din Italia pentru Lobonţ.
600.000 de euro a plătit Siena către Dinamo pentru împrumutul pînă în mai al lui Moţi
Polonezii trag de Dolha
Slask Wroclaw, ocupanta locului 6 în Polonia, a trimis o nouă intenţie de transfer pe adresa clubului din Ştefan cel Mare pentru Emilian Dolha, însă acţionarii nu vor lua o decizie pînă cînd nu se va şti clar viitorul lui Lobonţ. Wroclaw presează pentru Ema, pe care şi l-ar dori înainte de luna ianuarie pentru a prinde integral programul de pregătire cu polonezii.
Fotbal • Liga 1 • TRANSFER
Minus un milion
Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu — sâmbătă, 13 decembrie 2008
{{text}}