Liga 1

Peseiro: "Plec dacă mi se plătesc restanţele plus salariul pe ianuarie"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antrenorul Rapidului, Jose Peseiro, a declarat  că e de acord să îşi rezilieze contractul cu Rapid dacă îşi va primi salariul pe ultimele patru luni plus remuneraţia pe luna ianuarie în avans, precizând că aşteaptă răspunsul clubului până luni.

"Suntem în discuţii în privinţa rezilierii contractului. În acest final de tur echipa m-a salvat, dar am pierdut proiectul, iar acum suntem în discuţii pentru rezilierea contractului. Doar îmi vreau drepturile, pentru că Rapid nu m-a plătit în ultimele 4 luni. Dacă îmi acceptă propunere şi îmi dau banii aceştia plus cei pe luna ianuarie, reziliem contractul şi rămân în Portugalia. Dacă nu, la 11 ianuarie revin la echipă. Aştept un răspuns până luni", a spus Peseiro.

Antrenorul lusitan a menţionat că renunţa la clauza de reziliere, despre care a spus că este mult mai mică de 500.000 de euro, aşa cum s-a vehiculat în presă: "Am înţeles că e o situaţie grea şi de aceea vreau doar să îmi iau drepturile pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie plus salariul pe o lună în avans. Atât şi nimic mai mult".

Jose Peseiro a fost instalat în funcţia de antrenor principal al Rapidului în luna iunie a acestui an.

sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.