Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Rapid, în pericol să nu primească licenţa pentru sezonul următor! :O

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 14 decembrie 2008

Criza financiară loveşte fără milă Giuleştiul. Rapid e în pericol să nu primească licenţa pentru viitorul sezon al Ligii I, anunţă ştirile sportive de la TVR 1.



Clubul are datorii vechi înainte de 1996, în schimb, personalului le-au fost suspendate telefoanele. Rapid s-a transormat în '96 din asociaţie fără scop patrimonial în societatea comercială, societate care nu a preluat şi datoriile.



Pentru a primi licenţa, giuleştenii trebuie să achite restanţele către stat ale vechii asociaţii, în jur de 2 milioane de euro, data limită fiind 31 martie 2009. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care Taher nu a mai dorit preluarea Rapidului.



"Cu statul nu te joci! Dacă nu se achită datoriile pînă la 31 martie 2009 nu primesc licenţa, indiferent dacă livrează banii ulterior", a spus Viorel Duru, preşedintele Comisiei de Licenţiere.



În aceeaşi situaţie se află şi Poli Timişoara! Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, crede că multe cluburi vor dispărea. "Mulţi se vor retrage! Mulţi de tot! O să vedeţi", spune Dragomir.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.