Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că în momentul de faţă Adrian Mutu este cel mai valoros jucător român, dar are dubii că atacantul Fiorentinei poate deveni cel mai bun fotbalist român din istorie.
"Bravo lui că se apropie de 100 de goluri în Italia. Este un mare fotbalist şi ar trebui să fim mândri că suntem români. Momentan, Mutu este cel mai valoros fotbalist român, dar nu cred că va fi cel mai bun fotbalist român din toate timpurile", a spus Dragomir.
Oficialul de la Liga a explicat şi motivele pentru care tinerii fotbalişti din România nu vor mai ajunge la nivelul la care a ajuns decarul naţionalei tricolore: "Nu cred că vor mai ieşi în curând jucători români la fel de buni ca Mutu, poate doar de la Craiova şi Piteşti vor mai răsări unii poate mai valoroşi ca el. În zilele noastre, fotbaliştii tineri de la noi sunt ocupaţi cu alte distracţii, discotecile şi cluburile sunt pline cu ei, fetele sunt mai dezbrăcate".
Internaţionalul român Adrian Mutu a înscris un gol pentru echipa sa de club, Fiorentina, care a câştigat duminică pe teren propriu, scor 2-0, împotriva formaţiei antrenate de Walter Zenga, Catania, şi astfel atacantul a ajuns la 99 de goluri marcate în toate competiţiile din Italia.
sursa: NewsIn
International • Stranieri • ITALIA - FIORENTINA
Dumitru Dragomir: "Mutu nu va ajunge niciodată cel mai bun jucător român din istorie"
Adrian Mutu
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 15 decembrie 2008
{{text}}