Presedintele lui Poli, Marian Iancu (foto), s-a intilnit cu o parte dintre consilierii locali pentru a discuta despre proiectele sale la Timisoara, dar discutiile s-au incheiat in coada de peste. Viceprimarul Adrian Orza a recunoscut scurt: “La finalul discutiilor, nu am inteles nimic”. “Daca nu le place de domnul Iancu, macar sa o spuna. Da sau nu, e simplu”, a adaugat Orza.
De altfel, Iancu a si aratat ca nu are de gind sa astepte pina i se face declaratia de dragoste, sugerind, din nou, ca s-ar putea retrage de la conducere daca nu e lasat sa dezvolte clubul. Presedintele lui Poli a interpretat absenta PSD-ului de la discutii ca pe un semn clar ca acest partid vrea sa-i puna bete in roate.
“Este un partid care a anuntat direct ca nu vine, iar asta m-a deranjat enorm. Pe ei nu-i intereseaza nimic, comunitatea, blazonul, modul in care se reflecta culorile, orasul in tara. In conditiile astea ma gindesc si eu ce am de facut, iar din iarna ar putea sa apara primele semne”, a spus patronul lui Poli. “Noi nu cerem nimic gratis, vrem sa cooperam pentru a oferi clubului posibilitatea de a se autofinanta si nici asta nu se poate. Pe ei ii intereseaza de ce investesc eu la Timisoara, asta se intreaba ei”, a adaugat Iancu.
Doi pe un bilet
Oficialii lui Poli sint hotariti sa aduca suporterii din nou la stadion. Din acest motiv ei au decis ca suporterii care vor veni la stadion vor avea posibilitatea sa intre doi pe un bilet la ambele peluze. Preturile au ramas neschimbate. 12 RON la peluze, 16 RON la tribuna I si II si 20 de RON la tribuna 0.
Indemn
Unul din liderii CVUCS, Cristi Brincovan a indemnat fanii viola sa vina in numar cit mai mare la meciul cu Gloria: “Este unul din cel mai bun parcurs al lui Poli din ultimii ani, iar acest lucru ne obliga si pe noi suporterii. Trebuie sa venim in numar cit mai mare si sa ne facem si noi datoria. Din 2002 este cel mai promitator sezon al nostru si trebuie sa fim alaturi de baieti. Nu avem dreptul sa criticam sau sa comentam daca nu venim la stadion si stam in fata televizoarelor”, a incheiat Brincovan. (Adrian Bucur)
Nu mai vrea emotii
Marian Iancu nu mai vrea sa aiba parte de momente asemanatoare cu cele din meciul de la Mioveni, cind Poli s-a vazut condusa la un moment dat cu doua goluri diferenta. “ Putem spune ca acum intilnim o formatie cu ceva experienta europeana. Nu imi doresc sa se intimple ce s-a intimplat la Mioveni si nu cred ca se va intimpla. Sint convins ca echipa cupleaza bine in meciurile importante, cu echipele mai mici sint unele probleme, desi revenirea de la Mioveni imi da sperante ca putem trece si peste acestea” a spus Iancu.
“Meci de 6 puncte”
Presedintele lui Poli Marian Iancu nu ia in calcul alta varianta decit victoria in meciul de astazi cu Gloria Bistrita. “Trebuie sa abordam meciul cu foarte multa seriozitate, ca pe unul foarte important. Gloria este in imediata noastra apropiere in clasament si trebuie sa facem diferenta. Este un meci de 6 puncte” a spus Iancu, care este convins ca echipa timisoreana putea fi mai sus de locul 5 pina in prezent: “Se putea si mai bine, cred ca asta simt si jucatorii. Dar sintem pe un drum bun”.
Antrenament inchis
Dusan Uhrin (foto) a programat pentru ziua de ieri un antrenament la care accesul presei a fost interzis. sedinta de pregatire a debutat in jurul orei 19, pentru ca jucatorii sa nu aiba probleme in aceasta seara la partida disputata in nocturna. Tehnicianul ceh a decis sa ii trimita la echipa a doua pe Sandu, Cojocnean, Luchin si Latovlevici. (Adrian Bucur)
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}