Liga 1

Pleacă omul cu golul?

Articol de Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Spadacio a atras atenţia mai multor formaţii de "afară", pe adresa clubului sosind şi o ofertă de 2,5 milioane de euro


"Despărţirea de Spadacio ar fi o mare pierdere pentru Rapid. Juliano e cel mai bun marcator al nostru, are un simţ al golului incredibil"
CITATUL ZILEI: JOSE PESEIRO, antrenor Rapid

În plină criză financiară, rapidiştii sînt forţaţi să vîndă pentru a putea supravieţui, mai ales că George Copos nu mai vrea să dea nici un ban la club. Şefii din Grant susţin că mai multe cluburi din străinătate le-au ofertat deja jucătorii, iar în topul cerinţelor este Juliano Spadacio (28 de ani), golgeterul Rapidului şi al Ligii I în tur, cu 9 reuşite.

"Putem lua cîteva milioane de euro pe jucători în această iarnă. Avem o ofertă şi de 2,5 milioane", a declarat Constantin Toma. Deşi preşedintele CA s-a ferit să-i pronunţe numele, surse din cadrul clubului susţin că giuleştenilor le va fi foarte greu să-l păstreze pe Spadacio: "E cel mai curtat fotbalist. Evoluţiile sale nu puteau trece neobservate. Totuşi, nu se va lua o decizie curînd pentru că s-ar prefera vînzarea altor fotbalişti, care nu au confirmat. Dar dacă nu vor face repede rost de bani, va pleca". De mijlocaşul brazilian s-au interesat deja formaţii din Spania şi din Grecia.


Dică şi Grigore la Braşov
Mijlocaşii Nicolae Grigore (25 de ani) şi Emil Dică (26 de ani) vor completa din iarnă colonia rapidistă de la FC Braşov. Cei doi au ajuns la un acord de principiu cu formaţia pregătită de Răzvan Lucescu, urmînd să parafeze înţelegerile în luna ianuarie, atunci cînd vor intra în ultimele 6 luni de contract. Oficialii braşoveni speră să-i convingă pe omologii de la Rapid să le permită celor doi să evolueze încă din retur în tricoul "stegarilor". Dică mai e dorit şi de Condescu la Pandurii: "Sîntem în discuţii, dar nu ne-am înţeles încă". (Deak Istvan)

240.000 DE EURO e salariul anual al lui Spadacio. El a fost adus în vară de la Nacional Madeira, pentru 1,7 milioane de euro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.