Fotbal   •   Liga 1   •   DUPĂ ROPOTAN, ŞI TORJE E LA UN PAS DE TRANSFER

Scos la vînzare

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   —  marţi, 16 decembrie 2008

Mijlocaşul de 19 ani e curtat de o formaţie din Occident, care ar oferi 3 milioane de euro





După Adrian Ropotan, dorit de Dinamo Moscova şi de Dinamo Kiev, alt fotbalist implicat în "Scandalul maneaua", Gabriel Torje, are şanse mari să plece din Ştefan cel Mare în această iarnă!



Diverşi agenţi din străinătate s-au interesat de posibilitatea unui transfer al mijlocaşului de 19 ani: "Există cluburi din Europa care ar fi dispuse să achite 3 milioane de euro pentru Torje. Sînteţi dispuşi la negocieri?". "Pînă nu vedem oferta negru pe alb, nu putem discuta. La fel ca Ropotan, şi Torje va avea dificultăţi în viitor cu suporterii din cauza scandalului în care a fost implicat" a fost răspunsul acţionarilor. ;)



"Cîinii" susţin că au anulat şi clauza prin care Poli Timişoara ar fi trebuit să primească 50% dintr-un viitor transfer. Bănăţenii au primit, oficial, două milioane de euro în momentul cedării lui Torje la Dinamo.





21 de partide a bifat Gabriel Torje pentru Dinamo în acest sezon, în toate competiţiile. A marcat de două ori şi a oferit trei pase de gol



Se ţine de distracţii

Aflat acasă, la Timişoara, Gabriel Torje se relaxează prin cluburi. Conform agenda.ro, el a fost prezent weekend trecut la inaugurarea clubului Fratelli, apoi a petrecut pînă dimineaţă în "Heaven", o discotecă aflată în apropierea stadionului "Dan Păltinişanu". Torje riscă o nouă amendă, întrucît şefii le-au transmis clar jucătorilor că, în vacanţă, nu trebuie să piardă nopţile prin cluburi! (Mihai Mateaş)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.