Giuleştenii i-au oferit ieri lui Peseiro 240.000 de euro pentru a rezilia contractul, portughezul nu a dat nici un răspuns, iar şefii nu exclud nici păstrarea acestuia în funcţie
Dorinţa rapidiştilor de a-l da afară pe Jose Peseiro nu e mai mare decît criza financiară care s-a abătut asupra clubului alb-vişiniu. Deşi lusitanul a renunţat la clauza de reziliere, în valoare de 500.000 de euro, şi a cerut salariul său restant pe ultimele 4 luni plus plata pe decembrie pentru a pleca, şefii din Grant i-au propus ieri o sumă şi mai mică.
Rapidiştii sînt de acord să-i achite remuneraţia pe cele 4 luni, însă refuză să-l plătească pe luna în curs, propunîndu-i 240.000 de euro pentru a încheia socotelile. Peseiro însă nici nu a vrut să audă şi le-a transmis conducătorilor că nu are de gînd să mai lase din preţ: "Îmi daţi 300.000 de euro, cît mi se cuvine, sau nu plec!".
Aseară, la Pro Rapid, a avut loc o nouă rundă de negocieri între cele două părţi la care au participat Grigore Sichitiu, Constantin Toma, Dragoş Nedelcu şi Peseiro cu stafful său. La finalul discuţiilor preşedintele CA a declarat că nu exclude nici varianta continuării colaborării. "I-am făcut o nouă ofertă de reziliere, una în conformitate cu situaţia noastră financiară. El vrea în continuare să stea şi nu e exclus să rămînă dacă acceptă un salariu mai mic", a spus Constantin Toma.
Azi, proaspătul numit în funcţia de director general, Grigore Sichitiu, va avea o nouă întîlnire cu Jose Peseiro.
"Nu s-a stabilit nimic! Peseiro nu ne-a dat nici un răspuns. Dacă vrea să rămînă trebuie să accepte un salariu mai mic. Vrem să reducem cheltuielile"
Constantin Toma, preşedinte CA Rapid
Fotbal • Liga 1 • RAPID
Negocierile dintre Rapid şi Jose Peseiro sînt în impas: "Stand-by"
Articol de Cătălin Popescu — joi, 18 decembrie 2008
{{text}}