Americanul Lance Armstrong şi-a conturat echipa pentru prima competiţie oficială în care va participa, după trei ani de inactivitate
Septuplul campion al Turului Franţei va participa la sfîrşitul lunii ianuarie în Tour Down Under, competiţie ce se ţine pe sol australian. Echipa condusă de Johan Bruyneel va avea misiunea de a-l proteja pe rutierul de 37 de ani, iar pentru asta Lance a apelat la omul alături de care a cîştigat cinci ediţii din Turul Franţei, Jose Luis "Chechu" Ruberia.
Assan Bazayev, Maxim Iglinskiy şi Steve Morabito, trei dintre rutierii care l-au susţinut pe Contador în victoria din Turul Italiei vor încerca să ţină la respect un pluton în care se va afla un alt cîştigător din Marea Buclă, spaniolul Oscar Pereiro Sio (Caisse d'Epargne).
Echipa completă a celor de la Astana pentru Tour Down Under: Lance Armstrong, Assan Bazayev, Jesus Hernandez, Michael Schar, Maxim Iglinskiy, Steve Morabito şi Jose Luis Rubiera. Competiţia va avea loc între 18-25 ianuarie.
{{text}}