După al optulea triumf la rînd, decis de cadoul primit de Maicon, Mourinho admite că a învins nemeritat
Campionatul se cîştigă în partidele cu echipele mici, iar granzii ştiu să învingă şi cînd joacă prost. Sau, mai bine zis, sînt uneori ajutaţi s-o facă. ;) Moş Crăciun s-a grăbit să vină la Inter şi a pus sub bradul "nerazzurrilor" trei puncte la Siena (2-1) şi titlul de campioană de iarnă.
Faza litigioasă s-a petrecut în minutul 83. Cordoba a şutat de la 30 de metri (foto 1) şi mingea a deviat la Maxwell (foto 2), pe linie cu apărarea toscană. Brazilianul i-a pasat cu călcîiul lui Maicon (încercuit, unul dintre cei 3 interişti în ofsaid), care a lobat mingea peste Curci, în colţul lung. Şi-a scos apoi tricoul, fiind îmbrăţişat în faţa galeriei de Mourinho, care a fugit de pe bancă!
"Nu meritam să batem. Şi nu pe motivul că Maicon a fost în ofsaid evident la golul doi, ci pentru că Siena a jucat foarte bine. Au reuşit un presing bun şi un ritm susţinut, care ne-a pus în dificultate. Pe final m-am temut să nu pierdem şi eram mulţumit cu egalul. :) Dar pentru a lua titlul trebuie să cîştigăm meciuri şi-n acest mod", s-a scuzat antrenorul Jose Mourinho.
"Impardonabil! Gafa arbitrilor a fost colosală. Mi-e greu să accept înfrîngerea, mai ales că echipa a jucat bine. Dar granzii sînt mereu favorizaţi"
Marco Giampaolo, antrenor Siena
International • Campionate • ITALIA / SIENA - INTER 1-2
Ofsaid!
Articol de Daniel Scorpie — luni, 22 decembrie 2008
{{text}}