Citeşte o poveste emoţionantă despre puterea dorinţei de a trăi: "Uniţi de rugby în lupta pentru supravieţuire"

Site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Rugby, irb.com, relatează o întîlnire emoţionantă între doi foşti rugbyşti, produsă în luna iulie a acestui an, în timpul Turneului IRB Nations Cup, desfăşurat la Bucureşti.



Este vorba despre întrevederea dintre Gustavo Zerbino, preşedintele Federaţiei Uruguayene de Rugby şi de Paul Ciobănel, şeful forului persoanelor cu handicap din România.



Zerbino a supravieţuit pe 13 octombrie 1972 unui accident aviatic petrecut în Anzi, pe cînd se întorcea în Uruguay alături de echipa de rugby Christians.  Din cele 45 de persoane care călătoreau în aeronavă, doar 16 au scăpat cu viaţă. "Norocoşii", între care şi Gustavo Zerbino, au fost salvaţi după 72 de zile, timp în care au fost nevoiţi să se hrănească din leşurile celor decedaţi. Incidentul avea să fie sursă de inspiraţie pentru autorul cărţii intitulate "Alive" şi, mai tîrziu, al filmului cu acelaşi nume. Vezi aici trailerul filmului  (video)



"Au fost momente de groază. Prăbuşirea şi apoi alunecarea de peste 5 kilometri. 12 oameni au murit pe loc şi alţi 5 în dimineaţa următoare. Ne aflam la mii de metri altitudine fără haine, fără mîncare, fără nimic. De aici a început lupta pentru supravieţuire”, a mărturisit Zerbino.



Acesta a povestit cum el şi colegii săi au recurs la canibalism pentru a trăi.



“Nu aveam altă sursă de mîncare decît carnea celor care au murit. Şi acum aş lua aceeaşi decizie dacă ar fi nevoie, ba chiar mai devreme. Aveam de ales între a mînca sau a muri. Am ales viaţa”.



Gustavo Zerbino a dezvăluit şi un amănunt şocant:



"După ce am fost salvaţi, eu şi ceilalţi 4 coechipieri care au supravieţuit ne-am simţit  datori să reînviem clubul Christians, iar la finalul anului am ieşit campioni, deşi echipa mai avea un singur trofeu, cucerit în 1970.



La exact un an de la tragedie, noi reprezentam Uruguay la Cupa Sud-Americană, cînd am învins pentru prima oară în istorie selecţionata statului Chile. Însă, ca o coincidenţă stranie, tot pe 13 octombrie, o maşină condusă de selecţionerul Braziliei în care se aflau încă trei rugbyşti a ieşit de pe drum, toţi pasagerii decedînd".





În acelaşi an, Paul Ciobănel îşi anunţa retragerea din cea mai bună echipă naţională de rugby a României, cea care învingea Franţa de trei ori în anii '60 şi care rămânea neînvinsă timp de patru ani. Ciobănel, 12 ani sub tricolor şi 30 de selecţii, a jucat în România pentru ASA Ploieşti, CCA Bucureşti şi, din 1970, pentru Angouleme, în Franţa. După retragerea internaţională, el a mai continuat să evolueze încă doi ani în Hexagon, înainte de revenirea la Bucureşti.



În decembrie 1977, peste Paul Ciobănel a picat ca un trăznet o veste şocantă: a fost diagnosticat cu cancer osos la piciorul stîng. Imediat, mai mulţi prieteni şi foşti coechipieri de la Angouleme au strîns suma necesară pentru o intervenţie chirurgicală. Doctorii nu au mai putut însă salva membrul inferior al fostului rugbyst, fiind nevoiţi să-l amputeze de la şold.



Disperat şi internat într-un spital din Paris, Paul Ciobănel medita deprimat la perspectivele unei vieţi cu handicap. Raţiunea de a trăi a venit însă din partea unui vechi prieten, Jacques Robert, care i-a oferit românului cartea "Alive", tradusă în franceză, cu autograful lui Gustavo Zerbino.



"Am citit cartea de mai multe ori consecutiv şi pot să spun că, efectiv, mi-a schimbat viaţa. Drama pe care au experimentat-o acei oameni în Anzi mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieţii şi m-a făcut să înţeleg că totul este relativ.



Am căpătat o altă perspectivă asupra vieţii şi am realizat că, într-un fel, împărtăşeam aceeaşi filosofie: dacă ştii să-ţi însuşeşti dorinţa de a trăi, atunci nimic nu este pierdut. De aceea cred că spiritul rugbystic a contribuit mult la salvarea lor.



Motivul pentru care am dorit să-l întîlnesc pe Zerbino a fost pentru a-i spune cît de mult m-a inspirat povestea lui şi cît m-a ajutat să supravieşuiesc momentelor mele de disperare. Sîntem uniţi de rugby, un sport care te învaţă să înfrunţi disperarea şi extazul cu demnitate", a spus Ciobănel după întîlnirea cu Gustavo Zerbino, omul care i-a salvat viaţa.