International   •   Campionate   •   SPANIA

Clemente a intoxicat Murcia

Articol de Constantin Popescu   —  marți, 23 decembrie 2008

Adus ca mare salvator la Murcia, în primăvară, Javier Clemente a spulberat rînd pe rînd toate iluziile. Misiunea din sezonul trecut, scăparea de retrogradare, a ratat-o, echipa căzînd din Primera. Obiectivul stabilit pentru stagiunea în curs a devenit şi el irealizabil: în loc să lupte pentru promovare, Murcia se zbate să nu pice în liga a treia.



Eşecurile i-au obligat pe şefii clubului să ia măsura extremă şi l-au concediat pe fostul selecţioner al Spaniei şi al Serbiei. Înainte de plecare, tehnicianul de 58 de ani a ţinut să se despartă de foştii elevi printr-o masă de adio.



Şi aceasta i-a eşuat. Fiindcă, după cina festivă, nu mai puţin de 13 jucători, inclusiv ex-rapidistul Despotovici, au suferit o toxiinfecţie alimentară puternică, de nici nu se puteau ţine pe picioare. Gastroenterita în grup a dus la amînarea partidei de sîmbătă cu Celta.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.