Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Duşan Uhrin jr spre CFR Cluj?

Articol de Valentin Şchiopu, Cosmin Lucaci   —  miercuri, 24 decembrie 2008

Duşan Uhrin jr ar putea ocupa o funcţie în organigrama clubului  CFR Cluj sau chiar să stea pe bancă, speculînd o prevedere care va fi introdusă în regulament



Paszkany îl vrea pe Duşan Uhrin jr. antrenorul care nu a pierdut niciodată în faţa lui CFR. Iuliu Mureşan a declarat în urmă cu două zile că Trombetta va continua la Cluj, "în proporţie de 95 la sută". Ieri, Arpad Paszkany a pus accentul pe restul de 5 la sută! "Nu mă pot pronunţa acum asupra continuării acestei colaborări. Nu sînt atît de sigur. Dacă voi fi nemulţumit şi voi considera că trebuie un plus la echipă, voi face o schimbare la momentul respectiv. Dacă voi avea o opţiune, nu voi ezita. Pînă pe 3 ianuarie am timp să mă gîndesc", a spus ieri, misterios, omul de afaceri clujean.



Gazeta a aflat ce-l determină pe Arpad Paszkany să amîne o decizie în privinţa viitorului băncii tehnice a campioanei. Boss-ul lui CFR ia serios în calcul şi varianta Duşan Uhrin jr. Marian Iancu, preşedintele lui Poli, s-a întîlnit ieri cu cehul, şi susţine că despărţirea s-a produs pe cale amiabilă fără ca antrenorul să fi avut pretenţii financiare. Cu toate acestea, Uhrin trebuie să-şi primească contractul pe ultimele două luni şi jumătate! Patronul lui Poli a adăugat că Uhrin n-a vrut să accepte "o clauză de confidenţialitate", care l-ar fi oprit să colaboreze cu un alt club din România pînă la vară. "Nu a putut să ne ofere garanţii că pînă în vară nu va colabora sub nici o formă cu vreo echipă din România şi asta m-a făcut să îmi dau seama că la momentul respectiv am luat cea mai bună hotărîre, aceea de a renunţa la el", a spus Iancu.



Breşa din regulament

Conform regulamentelor un antrenor nu poate pregăti în acelaşi an competiţional două echipe din acelaşi eşalon. Totuşi legea intrată în vigoare la începutul acestui sezon va suporta unele amendamente la începutul lui 2009, după ultimele discuţii de la Comitetul Executiv. Astfel, un antrenor neplătit pe o perioadă mai lungă îşi poate rupe contractul şi poate semna cu o echipă din aceeaşi ligă. Uhrin e neplătit de 2 luni şi jumătate.



Uhrin s-a certat cu Iancu

Ieri, la Bucureşti, antrenorul ceh s-a întîlnit cu Marian Iancu pentru a discuta termenii rezilierii contractului. Uhrin a izbucnit cînd Iancu a încercat să-i impună să nu colaboreze pînă la vară cu nici o echipă din România. "Cum poţi să-mi ceri asta, dacă oricum regulamentul nu-mi permite?", ar fi răbufnit antrenorul, care a refuzat solicitarea lui Iancu.



2 victorii şi un egal a obţinut Uhrin împotriva CFR-ului, pe banca lui Poli



5 goluri
au încasat clujenii în trei partide cu Uhrin la cîrma bănăţenilor



"El poate ocupa orice funcţie în organigrama unui club din ţară. Îl vom plăti pînă la data de 31 decembrie, iar în prima zi lucrătoare a lui 2009 îi vom trimite toate actele"

Marian Iancu, preşedinte Poli



"Am semnat actele, dar nu am primit nici o copie de la domnul Iancu. Acesta mi-a spus că pînă luni le va trimite la Federaţie"

Dusan Uhrin jr.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.