Campionate

Marc Overmars: "Ogăraru m-a făcut să revin pe gazon!" :)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Probabil unul dintre cei mai carismatici jucători din fotbalul mondial la începutul anilor 2000, mijlocaşul olandez Marc Overmars a revenit în vară pe gazon la 4 ani după ce şi-a anunţat retragerea din sportul de performanţă.

Se întîmpla în 2004. Atunci, la capătul turneului final al Campionatului European din Portugalia, "olandezul zburător" mărturisea că anii petrecuţi la cel mai înalt nivel îi sînt suficienţi. Deşi avea numai 31 de ani, Overmars, chinuit şi de o afecţiune mai veche la genunchi, a decis să renunţe la contractul de joc cu Barcelona şi să-şi folosească timpul în scopuri nelucrative.

Trecerea timpului nu a lăsat urme decît în actele de identitate ale fotbalistului care a îmbrăcat de 86 de ori tricoul "Portocalei Mecanice". Spiritul de observaţie al oficialilor grupării Go Ahead Eagles, din liga a doua olandeză, nu putea să rămînă insensibil la revenirea marelui campion. Ce s-a întîmplat, mai exact şi care este meritul lui Ogăraru în come-back-ul fostului internaţional?

"Am fost invitat la partida de retragere a lui Jaap Stam. M-am descurcat destul de bine în faţa unui adversar valoros, George Ogăraru. A doua zi, m-au sunat foarte mulţi agenţi din Olanda şi Germania, propunîndu-mi contracte de joc! Am declinat ofertele, dar am analizat propunerile.

Lucram deja la Go Ahead aşa că am decis să îi ajut pe cei de aici. Niciodată nu am jucat pentru bani, ci pentru alte lucruri, care în opinia mea sînt mai importante. Solidaritatea, mirosul ierbii şi sentimentul pe care ţi-l dă sportul de mare performanţă nu pot fi comparate cu nimic!" a explicat Overmars, 35 de ani, care a dezvăluit apoi şi cîteva dintre secretele formei sale fizice excelente.

"M-am antrenat o perioadă alături de Paul Bosvelt. Sîntem amîndoi foşti jucători de naţională şi acum îmi propun să-l conving şi pe el să revină".

Vezi un gol de senzaţie reuşit de Overmars pentru naţionala Olandei

Marc Overmars a debutat pentru Go Ahead Eagles în partida disputată pe 15 august împotirva lui Eindhoven şi a strîns pînă în prezent 13 jocuri la gruparea din liga secundă olandeză. De-a lungul carierei, Overmars a mai evoluat la Willem II, Ajax, Arsenal şi FC Barcelona.

Vezi momentul revenirii lui Overmars în activitate!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.