Fotbal   •   Liga 1   •   PANDURII

Condescu: "Guso poate pleca!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 01 octombrie 2007

Presedintele Marin Condescu ii ia apararea antrenorului Eugen Neagoe in conflictul sau cu portarul Andan Guso. "Nu cred ca poate sa existe o tensiune intre ei pentru ca Guso este jucator, iar Neagoe antrenor. Guso a venit la mine sa ceara voie sa-si caute echipa. I-am spus ca daca isi gaseste poate pleca! Eu nu aleg intre Guso si Neagoe. Lucrurile sint foarte clare: daca exista tensiuni intre ei, Guso e cel care pleaca, nu Neagoe!", a explicat Condescu.



"Guso poate sa-si exprime liber ce crede, dar antrenorul este cel care decide daca il lasa rezerva sau in afara lotului, daca el considera ca jucatorul nu este in forma. Guso e suparat ca este rezerva, pentru ca el nu concepe decit sa fie titular. Neagoe nu vrea tensiuni la echipa si lucrurile sint clare: ii multumim lui Guso pentru ce a facut, ii stringem mina. Cel mai rau lucru care se poate intimpla la o echipa este sa se strice atmosfera din vestiar, si nu avem nevoie de asa ceva. Nimeni nu l-a obligat pe Guso sa joace accidentat. Noi avem doua rezerve de lux care stau. A facut rau ca a fortat atunci cint era accidentat", a declarat Condescu.



300.000 de euro


In iarna, Guso a fost ofertat de mai multe echipe, dar pretul cerut pentru bosniac, 300.000 de euro, i-a facut pe straini sa renunte. "Nu i-am fixat nici un pret, dar nici liber de contract nu va pleca. Guso abia din ianuarie 2008 poate sa semneze cu o alta echipa", a spus Condescu, care a gasit si rezolvarea situatiei. "Pina in iarna avem solutii. Dossey poate sa fie titular la Pandurii si mai e si Balaet", a comentat presedintele gorjenilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.