Fotbal   •   Liga 1   •   ANDONE RECUNOAŞTE CĂ ESTE FOARTE APROAPE DE AL NASSR

Ioan Andone: "Dacă Elton s-ar fi acomodat în România, ar fi ajuns printre cei mai buni jucători din Liga I"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 27 decembrie 2008

Fostul tehnician al campioanei CFR Cluj, Ioan Andone, îl laudă pe  mijlocaşul brazilian şi dezvăluie că are o ofertă foarte tentantă din Orient chiar de la actuala echipă a lui Elton, Al Nassr.



Deşi a fost detronat în lupta pentru titlul de "Cel mai bun antrenor al anului" chiar de Dan Petrescu, Andone evidenţiază meritele "Bursucului" în crearea unei echipe competitive la Urziceni. "Spre deosebire de sezonul trecut, acum la titlu se bat cinci sau şase echipe. Unirea Urziceni a dat dovadă de constanţă şi trebuie luată în seamă. Apoi, pe lîngă echipele din Bucureşti, mai este Poli Timişoara, o echipă care a evoluat mult şi campioana CFR. Va fi un retur cu adevărat interesant".



Liber de contract după despărţirea de feroviari, Andone îşi propune ca în 2009 să revină în activitate şi recunoaşte că are două propuneri din Orient, una chiar de la echipa fostului stelist Elton, Al Nassr.



"Îmi doresc să mă întorc, am două propuneri interesante şi voi alege în viitorul apropiat. Mi-ar plăcea să lucrez alături de Elton. Este un jucător cu nişte calităţi extraordinare, iar, dacă e pus în valoare, poate ajuta foarte mult. În România nu a existat răbdare în ceea ce-l priveşte. Dacă s-ar fi acomodat, putea dovedi că este un fotbalist excepţional".

Vezi un montaj cu cele mai interesante faze reuşite de Elton la Al Nassr



"Mutu, incontestabil numărul 1"

Andone este de părere că trofeul primit de Adrian Mutu în urma anchetei efectuate de Gazeta Sporturilor este unul meritat şi îi evidenţiază pe cei mai valoroşi stranieri din Liga I.



"Mutu a dovedit că este cel mai bun, joacă un rol cheie atît în echipa naţională cît şi la Fiorentina. Ierarhia finală mi se pare corectă, la fel ca şi în cazul stranierilor. Dubarbier, Culio, Cesinha, Karamian sau Ljubinkovic sînt cu toţii fotbalişti care au ridicat nivelul întrecerii interne" a încheiat Andone.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.